A încercat să treacă graniţa „la pas”

0
405
migrant
Cercetările continuă

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat şi reţinut un bărbat din Gambia, care încerca să treacă ilegal frontiera.

În data de 20.01.2015, în jurul orelor 22.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici a observat un bărbat, care se deplasa pe jos, peste câmp, spre frontieră.

Acesta a fost reţinut pentru identificare la aproximativ 400 m de frontiera cu statul vecin şi apoi a fost condus la sediul P.F. pentru verificări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un cetăţean din Gambia, în vârstă de 32 de ani, care intenţiona să treacă ilegal frontiera.

„Poliţiştii de frontieră au întocmit bărbatului actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat agent şef adjunct de poliţie, Adelina Limban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.