De azi  Armata Romaniei este mai saracă, deoarece ne-a parasit unul din bravii veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, colonelul Artemiu Şimonca la vârsta de 98 de ani.

Un erou-simbol al Armatei României a fost  şi colonelul în retragere Artemiu Simonca. Veteranul supraviețuitor al celui de Al Doilea Război Mondial s-a născut la 19 iulie 1922, în județul Sălaj.

A absolvit, între anii 1943 – 1944, Școala de Ofițeri de rezervă nr. 4 din Arad, fiind avansat la gradul de sublocotenent în 24 ianuarie 1944.

La două săptămâni după ce armata română întorsese armele împotriva Axei, în septembrie 1944, trupele hortyste au ocupat Aradul şi se pregăteau, cu sprijin german, pentru forţarea văii Mureşului, sperând să ajungă în interiorul României.

A fost momentul în care Detașamentul “Păuliș” a scris nepieritoarele pagini de istorie de pe defileul Mureșului, pe care l-a închis unui inamic de peste opt ori mai numeros, mult mai bine înzestrat și dotat.

În acea perioadă, sublocotenentul Şimonca a primit ordinul de a cerceta acțiunile trupelor germane dislocate pe aerodromul Arad. Informațiile valoroase furnizate de tânărul ofițer și de subordonații săi au permis armatei române cucerirea aerodromului și capturarea unor importante elemente de tehnică de aviație în perfectă stare de funcționare.

După încheierea războiului, Artemiu Şimonca și-a continuat studiile, devenind, în 1950, inginer chimist. Trei ani mai târziu se muta, în Arad împreună cu soția, Cornelia.

Deși văduv de aproape 40 de ani, colonelul Simonca nu s-a considerat niciodată un om singur. Cei doi copii i-au dăruit nepoți, care, la rândul lor, l-au bucurat cu strănepoți.

 Acum, colonelul Artemiu Şimonca va întregi rândurile armatei din Cer.

 Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

Condoleanţe familiei!

  • Lucaci Pecican Ciprian spune:

    Distinsul domn Artemiu Șimonca s-a alăturat de acum corurilor de îngeri cu care-l preamărște Dumnezeu așa cum o făcea și în timpul vieții dirijând corul Bisericii greco catolice din Arad și acompaniind la orgă liturghia greco catolică de unde era nelipsit.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției