Încotro?

Au rămas mai puțin de două săptămâni până la 1 Decembrie, când România Mare împlinește 98 de ani. Deși granițele țării, așa cum au rezultat după momentul 1918, au suferit unele modificări, în urma pactului semnat între Germania lui Hitler și Uniunea Sovietică condusă de Stalin, Basarabia fiindu-ne furată de ruși, iar urmașii lui Stalin nici astăzi nu prea vor să o lase din gheare, ziua de 1 Decembrie a reprezentat apogeul succesului pentru poporul român. După secole de lupte, cele trei mari provincii istorice, Moldova, Țara Românească și Transilvania se aflau în cadrul unuia și aceluiași stat, Statul Național Român.
Am făcut această scurtă introducere, pentru că în diferite medii se vorbește, din ce în ce mai des, despre existența unui plan de dezmembrare a României și ulterior de federalizare a ceea ce a mai rămas din Statul Român. Anumite minți cam rătăcite, subven­ționate de anumiți „prieteni” ai României, de genul individului căruia nu-i mai pomenesc numele pentru că nu merită să mai consum cerneala de la tipografie pentru atâta lucru, ce a declarat că pentru el ziua de 1 Decembrie reprezintă o zi de doliu, vorbesc despre o posibilă republică a Transilvaniei, despre o posibilă republică a Moldovei, rezultată după unirea Basarabiei cu Mol­dova românească și despre federalizarea Țării Românești. În plus, sloganuri electorale de genul că Transilvania produce mult mai mult decât primește înpoi de la București nu fac decât să dea apă la moară unor astfel de hăbăuci, care cică s-ar afla și prin anumite cancelarii europene, hăbăuci care ne vor și mai slabi decât suntem în momentul de față. Acest lucru ar trebui să dea serios de gândit susținătorilor planului de regiona­lizare…
Un alt lucru care ar trebui să dea de gândit este modul în care suntem tratați de autoritățile statului. Nu de alta, dar de multe ori reprezentanții acestor autorități se comportă de parcă ar fi cei mai mari dușmani ai României. Birocrația excesivă, corupția care produce neplăceri, iar uneori chiar ucide, lipsa de implicare în rezolvarea unor probleme ale comunității, sunt doar câteva lucruri care sapă la temelia încrederii românilor în țara lor. Unde mai pui că nivelul de trai este în cazul multora dintre noi sub genunchiul broaștei. Și uite așa, încetul cu încetul, din ce în ce mai mulți români pleacă în străinătate în căutarea unui trai mai bun, dar mai ales în căutarea unei societăți corecte, care să-i aprecieze. Dacă ulterior, după ani și ani de muncă pe meleaguri străine se decid să se întoarcă acasă, mai ales că autoritățile de acum le promit marea cu sarea, ce găsesc aici? Răspunsul e simplu. Aceeași birocrație idioată, aceeași corupție și același dezinteres din partea statului.
Pentru a avea o țară puternică trebuie să ne hotărâm, o dată pentru totdeauna  încotro vrem să ne îndreptăm. Vrem să continuăm să ne batem joc unii de alții, să rămânem un punct de atracție pentru multinaționale doar datorită salariilor mici, să rămânem o piață de desfacere pentru gunoaiele altora sau vrem să facem și noi ceva cu țara asta. Dacă vrem să facem din România o țară normală, statul trebuie să-i determine pe români să nu-și mai dorească să plece prin toate colțurile lumii. Astfel, zurbagiii care își fac tot felul de planuri cu privire la ruperea României vor trebui să se mulțumească cu o găleată de apă rece, din Munții Apuseni, în care să-și răcorească capetele înfierbântate.