Incursiune în studiile de dezvoltare cognitivă a adultului

0
235

Dacă Jean Piaget și umașii săi s-au ocupat de etapele de dezvoltare cognitivă a copilului, concepția majorității oamenilor este că dezvoltarea noastră este completă în jurul vârstei de 20 de ani, la puțin timp după majorat. De fapt, începând cu tinerețea (în care abilitățile fizice sunt la apogeu), dezvoltarea adulților continuă permanent, compensând lipsurile chiar și în etapele mai târzii ale vieții. De acest subiect se ocupă psihologii contemporani, precum și cercetătorii.

În prezent există câteva teorii privitoare la dezvoltarea cognitivă a adulților. La fel ca în cazul copiilor din munca lui Piaget, și în cazul adulților autorii avansează o serie de etape, care pot să difere în funcție de teorie. De exemplu, Kegan spune că procesele de gândire folosite de adulți pentru a-și construi realitatea se schimbă de-a lungul timpului și, potrivit frontiersin.org/, etapele mai înalte presupun conștiința emoților și a credințelor care înainte erau parte a subconștientului.

Potrivit unei alte teorii, oamenii trebuie să depășească ambiția de a-i mulțumi pe alții, oportunismul și să dezvolte propriile vederi în relație cu ceilalți, etapă de la care se poate avansa încă și mai mult, în funcție de motivațiile interioare ale individului, de capabilitățile sale și de conștiința de sine și de alții la care a ajuns. Ideea comună este că, în vreme ce memoria tinde să se degradeze de-a lungul timpului și masa de cunoștințe se reduce – ceea ce numim o vedere pe orizontală, ce ține de cultura generală-, omul se dezvoltă permanent pe verticală, trecând dintr-o etapă în alta.

Teoriile dezvoltate de cercetători sunt disponibile atât online, cât și în cărți și reviste de specialitate. Din punct de vedere pur cognitiv, omul trebuie să știe că socializarea, jocurile, cititul și alte activități sunt necesare, precum și simplul fapt de a gândi la procesul de gândire și de a-și organiza mintea în funcție de stadiul dezvoltării și de necesitățile sale. În unele circumstanțe, este necesară chiar dezvățarea anumitor tipare de gândire și înlocuirea lor cu altele mai noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.