Ziua Mondială a Educației sau Ziua Internațională a Profesorilor, după numele dat de U.N.E.S.C.O., la aniversarea din acest an, abordează tema: „Profesorii: îndrumarea în criză, reinventarea viitorului”.

Provocare majoră pentru profesori, pandemia de Covid-19 a impus adaptarea la modalități alternative de predare și îndrumare a elevilor și preșcolarilor, iar părinții au primit roluri bine definite în acest proces. Și inspectorul școlar general al județului Arad a transmis cuvinte de încurajare și un îndemn spre responsabilizare tuturor celor implicați în sistemul de învățământ.

Fără educație o societate riscă să eșueze. Prea mult timp am uitat acest adevăr, am uitat să considerăm educația un motor al dezvoltării societății, iar această perioadă nefericită, prin care suntem nevoiți să trecem, scoate în evidență aceste „uitări” ale societății românești.

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. A fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală.

Cu toate acestea, consider că această zi este este ziua tuturor celor care pregătesc viitorul societății românești: cadre didactice, elevi, studenți, părinți și clasă politică. Este o zi în care toți trebuie să reflectăm la ce am făcut bine, la ce nu am făcut, dar mai ales la ce trebuie să facem pentru ca societatea românească să se dezvolte prin educație, chiar dacă perioada prin care trecem ne supune la eforturi suplimentare.

La mulți ani, dragi colegi care lucrați în sistemul educațional, adânc respect celor care și în aceste condiții neprielnice vă faceți datoria profesională la superlativ și nu cu puține eforturi! Un puternic îndemn la unitate în acțiune eficientă, tuturor. La mulți ani, stimați elevi și părinți, aveți încredere în școala voastră, în cei care păstoresc destinele copiilor, al celor care reprezintă viitorul societății, în cei care-și dedică toată priceperea pe tărâmul instrucției și al educației și fiți alături de ei chiar dacă, date fiind condițiile acestei perioade, știu că nici dumneavoastră nu vă e ușor. Clasei politice, îi urez gândul cel bun în sprijinirea educației, cea care este motorul dezvoltării oricărei societăți”, a afirmat Marius Göndor.

Recomandările redacției