Sistemul energetic este fundamental pentru dezvoltarea economică a oricărui stat. Funcționarea sa eficientă și echilibrată presupune decizii politice și investiționale de anvergură, care trebuie să țină seama de multiplele constrângeri asupra comerțului cu energie, la nivel global, dar și european și intern. La nivel global, piața este restransă și marcată de incertitudine – oferta de energie primară abia reușeste să țină pasul cu cererea crescândă, ceea ce face ca prețul petrolului să fie susceptibil de variații mari; la nivel european, ponderea crescândă a importurilor de hidrocarburi din Rusia generează o dilemă geopolitică, tradusă prin lipsa unor politici energetice coerente la nivel comunitar; la nivel intern, Romania se află în fața unor decizii majore de politică energetică: piața de energie trebuie să devină transparentă și competitivă, iar maximizarea potentialului de energii regenerabile cere un cadru legislativ și fiscal care să favorizeze investițiile private. Pe de altă parte, protecția mediului înconjurător – calitatea aerului, defrișările, managementul deșeurilor sau reciclarea – este o temă îndelung dezbătută și care în ultimii ani reprezintă o preocupare la nivel internațional.

Industria activismului este compusă din organizaţii şi indivizi care şi-au făcut un ţel în viaţă din activism, implicându-se în acţiuni care să determine schimbări. Numărul organizaţiilor care angajează persoane care să îndeplinească aceste activităţi este suficient de mare ca activismul să fie acum un job clasificat în multe ţări. Mişcările în cadrul spectrului politic pot fi considerate ca activiste în natura lor.Multe organizaţii a căror activitate principală este activismul pot fi considerate ca organizaţii non-profit. Unele din ele sunt organizaţii non-guvernamentale.Tactica activistă specifică de influenţare a deciziilor guvernului se numeşte lobby. Multe grupări au persoane special desemnate pentru lobby. În Statele Unite, activitatea de lobby este reglementată de guvernul federal.

 

„Eco-terorism” și „teroarea verde” în SUA

Termenul de „eco-terorism” provine și a fost pus în circulație în SUA. În 1983, Ron Arnold, opunându-se activismului de mediu, a introdus termenul ca parte din campania sa împotriva unor reglementări de protecție a mediului impuse companiilor. Termenul a fost de la început asociat cu un altul pe atunci recent inventat – „ecotage” – referitor la actul de sabotare a proprietăților, fiind luate obligatoriu în acest timp toate măsurile de precauție ca nicio viață să fie pusă în pericol. Spre deosebire de „ecoterorism”, „ecotage” este un termen inventat de înșiși activiști, în special oameni implicați în grupările Earth First! și înrudita ALF (Animal Liberation Front) și ELF (Earth Liberation Front) din SUA.

„Ecoterorismul” este un termen care provoacă simultan frică și mânie din partea publicului general. Pe de o parte, creează o imagine a unor oameni care nu s-ar opri pentru nimic în urmărirea propriei agende, aceasta incluzând atacuri devastatoare de vandalism asupra facilităților cele mai esențiale și infrastructurii; pe de altă parte, invocă imaginea anarhistului predispus la devianță, care se situează în afara și împotriva societății, pregătit oricând să declanșeze haos și distrugere, lipsit însă de orice respect față de munca celorlalți. Aceasta a fost așa-denumita „Teroare Verde” în State la mijlocul anilor 2000.

 

 

Uniunea Europeană și terorismul ecologic

Acțiunile și discursurile statului român fac desigur parte dintr-un context mai larg. La nivel european, activismul de mediu a fost din ce în ce mai des desemnat drept o amenințare la adresa siguranței și incriminat. În 2011, una din instituțiile care co-ordonează activitățile anti-teroriste la nivel european, Europol, a publicat TESAT (EU Terrorism Situation and Trend Report). Acesta conținea o secțiune întreagă dedicată tipului de terorism ‘‘single-issue’‘, axat exclusiv pe ‘‘activități extreme de protejare a mediului’‘ și ‘‘extremism pentru drepturile animalelor’‘. Raportul spunea că numărul unor astfel de activități crescuse în timpul lui 2010 în UE, trăgând un semnal de alarmă pentru ca guvernele să fie în alertă.

 

România

În septembrie 2013 șeful serviciilor de informații, George Maior, a creat destul de multă vâlvă când, pe fundalul protestelor pentru Roșia Montană, a vorbit despre ‘‘tentativele unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mișcările protestatare.’‘

Ceea ce activiștii civici, interesați izolat de o cauză în care se regăsesc, nedoritori de a se implica efectiv politic, la un nivel mai general, trebuie să conștientizeze este că tot ceea ce ei oferă este un dar otrăvit, un cal troian modern al societății capitaliste contemporane. Darul otrăvit constă în faptul că acest tip de activism poate trata simptome în situații particulare, dar este însă complet incapabil de a identifica cauza reală a simptomelor și a trata boala cu adevărat.

 

Arad

În ultima perioadă, Aradul a fost cuprins de febra activismului împotriva cercetării resurselor naturale, indiferent de tipul lor. Cu toate acestea, nimeni nu poate răspunde complet la întrebarea „Ce resurse avem în Arad?”. Pe harta energetică a României, Aradul apare ca un punct de interes, fiind concesionate de ANRM circa patru perimetre pentru prospectarea noilor zăcăminte. Cele mai disputate însă sunt cele pentru ţiţei, gaze naturale, şi, cu un mare semn de întrebare, cele pentru gazele de şist.

 

Avem gaze de şist în Arad?

Gazele de şist sunt hidrocarburi ce se formează la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convenţional, între straturile de cărbune sau între plăcile de şisturi. Atracţia faţă de acest combustibil vine din faptul că arderea lui este considerată mai ecologică decât cea a cărbunelui sau petrolului, cu emisii limitate de CO2, astfel înlocuind cu succes petrolul. Pe de altă parte, exploatarea acestor zăcăminte necesită cantităţi mari de apă, fapt care diminuează avantajele lui ecologice. Însă arădenii pot răsufla uşuraţi. Conform datelor oficiale de la ANRM, confirmate de specialiştii geologi, în Arad nu exista potenţial pentru gazele de şist. Astfel, subsolul judeţului poate fi cercetat doar pentru resurse convenţionale de gaze şi petrol, iar în primă fază, această cercetare se realizează prin „ecografii” subterane.

 

Potenţial petrolier uriaş

Aradul este deja cunoscut pentru potenţialul său petrolier. În 2012, în comuna Pâncota s-a descoperit, dupa ani de cercetare şi 10 milioane de euro investiţie, un zăcământ de petrol care are o valoare de peste 1 miliard de euro. La momentul respectiv, descoperirea a fost primită cu multă speranţă în contextul în care începerea procesului de extracţie a reprezentat şi crearea a sute de locuri de muncă. După acest succes, entuziasmul pentru prospectarea pământului a crescut, iar ANRM a continuat concesionarea perimetrelor pentru a obţine o hartă 3D a solului. În prezent, situaţia s-a schimbat, iar explicaţiile companiilor petroliere care desfăşoară proiecte în zona Aradului sunt desconsiderate de activişti, care încă mizează pe argumentul gazelor de şist pentru a împiedica desfăşurarea lucrărilor.

Recomandările redacției