Inerţia ca obişnuinţă

de Petre Don
Am să reproduc un text rostit de marele om de cultură şi actor Florian Pittiş, personalitate cu care am avut onoarea să fiu amic, text care spune multe în ceea ce priveşte influenţa obişnuinţei asupra mentalului nostru, greutatea cu care ieşim din inerţie şi din comoditatea unor practici şi gândiri îndelungate şi monotone. Florian Pittiş rostea acest text atât în parti­cular, între prieteni, la un pahar de vin bun,  cât şi pe scenă, cu prilejul unor spectacole ale grupului folk  Pasărea Colibri. Iată-l, dar citiţi-l cu mare atenţie:
Într-o zi, la o stână a venit un lup şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A doua zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A treia zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A patra zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A cincea zi, alt lup a venit şi a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
A şasea zi, o oaie a mâncat o oaie.
Ciobanul şi-a luat puşca, a plecat în pădure şi spre seară s-a întors cu lupul mort.
Vineri am fost la un magazin să-mi iau un obiect casnic. Magazinul era gol, nu era nici un client înăuntru. În magazin era doar vânzătoarea, care stătea la tejghea. I-am cerut acesteia sprijinul să aleg cel mai potrivit obiect pe care-l solicitasem, deoarece în magazin se aflau mai multe tipuri de acelaşi fel. Fără nici un entuziasm, fără să schiţeze nici cel mai mic zâmbet cu putinţă, dar amabilă, senină, calmă, mi-a oferit câteva obiecte-marfă. Am ales, am cumpărat, mi-a plăcut. Am fost mulţumit cum am fost servit, cum s-a purtat cu mine vânzătoarea. Totuşi… Ceva, ceva nu era în regulă cu ea. Prea vorbăreaţă nu era, dar nici ţâfnoasă, acră. Îndrăznesc şi-i zic: Doamnă, scuzaţi-mă, dar păreţi tristă, nu supărată. Da, sunt puţin tristă. Sper să vă treacă motivul tristeţii!, i-am urat. Sunteţi psiholog?, întreabă. Apoi, continuă, văzându-mi sprânceana ridicată a mirare: am în familie un psiholog iar acesta întotdeauna îmi ghiceşte starea, oricât de bine disimulez. Îngăim ceva asilabic, bolboresesc ceva neinteligibil, îi mulţumesc pentru ajutor şi ies afară, în stradă.
Obişnuinţa este aidoma reflexului condiţionat al lui Pavlov. Se spune că din obişnunţă, chiar după ce i-a murit câinele pe care făcea experimente, Ivan Pavlov continua să-i ducă mâncarea în fiecare dimineaţă, la oră fixă.
Viaţa merge înainte din obişnuinţă: ciobanul acela a ucis lupul din obişnuinţă, deşi nu era vinovat de uciderea celei de-a şasea oaie. Pavlov şi-a hrănit câinele şi după ce i-a murit, tot din obişnuinţă, iar în magazin, vânzătoarea cea tristă m-a crezut psiholog precum ruda sa de-acasă.
P.S. La Bucureşti, nişte politicieni conduc ţara anapoda, în virtutea obişnuinţei…