S-au scurs deja trei runde din Liga a III-a și lumea fotbalului arădean se pregătește pentru al doilea derby al seriei a V-a, cel dintre CS Ineu și Șoimii Pâncota, programat sâmbătă de la ora 17. Trupa lui Dan Cuedan a fost protagonistă în primul, câștigat de Național Sebiș la limită, 1-0. „Sperăm ca de această dată să scoatem cu mult mai mult. Avem atuurile noastre, sperăm să reușim să ne apropiem victoria”, a subliniat antrenorul Șoimilor. Fostul mijlocaș și-a conectat efectivul la încleștarea de la Ineu:
„Ne dorim să nu greşim, e cel mai important lucru”
„Respectăm orice adversar, știm că Ineul a făcut o campanie foarte bună de achiziții în această vară, știm că are în cadrul echipei o serie de jucători valoroși, dar și un antrenor preocupat și sufletist. Ne dorim să nu greșim, nici individual și nici ca și echipă. E cel mai important lucru. Până la ora jocului dorim să-i ducem în formă maximă pe jucători. Ei au calități deosebite, iar forma bună îi poate face învingători”, spune Dan Cuedan.
Actualitate 57
Acțiune rutieră, la Sebiș. Au fost date peste 20 de amenzi Foto
citește mai mult »