ciobanuÎn condițiile în care căpitanul Evald Wild a suferit o accidentare la gleznă, Cristian Sculici trebuia să găsească o soluție pentru postul de fundaș central în deplasarea de la Giarmata. Exista și varianta coborârii lui Bilia de la centrul terenului, însă cum acesta din urmă nu a dat chiar cel mai bun randament la Sebiș, atunci când a absentat Tudoroiu, antrenorul zărăndanilor l-a trimis pe Sorin Ciobanu pe teren.
Acesta nu a mai prins un tricou de titular din tur, de la meciul din „fieful” Pandurilor II, iar revenirea a fost una de bun augur. Fundașul de 23 de ani chiar a evoluat fără greșeală, golul primindu-se la o minge aruncată peste colegul său de linie, Cătălin Tudoroiu. „Reușita lor a venit din întâmplare, la o fază ce nu anunța nimic, în condițiile în care noi ratasem doar cu câteva secunde înainte o ocazie foarte mare. În rest, Giarmata nu ne-a pus probleme, au mai avut ceva situații doar din faze fixe. Personal, mă bucur că am reintrat bine, am așteptat să-mi vină rândul de mult timp, însă mai important era să scoatem un rezultat bun. Chiar dacă nu am prins o zi prea bună ca și echipă, am avut ocazii de a marca, iar jocul a fost în general unul echilibrat. Și-a mai băgat și arbitrul coada și asta a fost…Eu zic că meritam cel puțin un egal”,consideră Ciobanu.
Probabil, până la ora derby-ului cu UTA, Wild își va reveni, iar Ciobanu ar putea trece din nou pe bancă. Mai există și posibilitatea ca acesta din urmă să fie folosit pe banda dreaptă a defensivei, de acolo de unde lipsește Zdrențan, cu mențiunea că Sculici trebuie să gestioneze și problema celor trei fotbaliști Under 22 din formula de start a oricărei divizionare a treia. „Concurența este benefică pentru orice fotbalist, deci și pentru mine. Sunt conștient că Evald și Cătălin au dat randament bun ca și cuplu de fundași centrali în ultimul timp, dar cred că am demosntrat vinerea trecută că se poate conta oricând și pe mine. Pot evolua și în dreapta dacă e nevoie de mine, am mai jucat acolo, doar că în zonă central mă simt cel mai bine. Dar, repet, joc unde îmi cerea antrenorul”, a adăugat fotbalistul.
Ciobanu mai crede că „lotul Vladimirescu” a făcut un pas bun „acostând” la Ineu. „E foarte bine pentru noi că jucăm din nou în Liga III-a. Sigur, s-au mai pierdut câțiva jucători, ca Rus, Mitrea sau Purece, dar în rest cam suntem tot aceiași, plus băieții de la Ineu. În general, avem un lot tânăr, de perspectivă, poate la anul chiar vom avea planuri mai îndrăznețe”.

Recomandările redacției