ineu1Deși a mai trecut un tur în Cupa României, CS Ineu transpiră pentru prima oară în această competiție. Acum două săptămâni, „alb-albaștrii” s-au calificat la „masa verde” în fața FC UTA-ei SA, des­pre care nici măcar la această oră nu se știe dacă mai există și ce hram poartă.
De data aceasta, ineuanii va trebui să muncească serios pe suprafața de biliard de la Sînmartin, acolo unde activează continuatoarea fostei divizionare secunde, Luceafărul Oradea. Nou promovată pe scena eșalonului trei, formația bihoreană are în componență mulți fotbaliști tineri, ceea ce înseamnă că „duelul” din această după-amiază se va da între două garnituri „verzi”. „Nu știu prea multe despre noua echipă a Ineului, ci doar că au în componență mulți juniori, la fel ca și noi. Așa stând lucrurile, cred va fi un meci al ambițiilor acestor tineri,  care vor dori să demonstreze că au viitor și se poate conta pe ei. Apoi, în joc mai sunt și biletele pentru un tur următor care ar aduce la Sânmartin o formație de Liga a II-a, ceea ce este o performanță pentru noi. Sperăm să practicăm un joc bun și să învingem o formație cu care, probabil, ne vom întâlni și în campionat”, a precizat Florin Farcaș. Antre­- norul Sânmartinului nu-i are la dispo­ziție pe G. Bogdan și Grosu, doi fotba­liști importanți în angrenajul echipei.
Dincolo, zărăndanii îl au pe margine pe portarul titular, Kriztian Bak, care       s-a operat la genunchi și va mai lipsi de pe gazon încă cel puțin două săptămâni. Atacantul Răduț e incert, în timp ce Purece a revenit la antrenamente și poate fi o soluție pentru Cristi Sculici. Antrenorul Ineului știe că acest prim- examen le-ar putea aduce multă încredere tinerilor săi fotbaliști, unii dintre ei aflați la primul meci de o asemenea importanță. „Atmosfera e bună, băieții sunt conectați la miza întâlnirii, însă rămâne de văzut cum vor reacționa în condițiile unui meci cu miză. Le-am spus de la bun început, că Ineul își va propune să câștige fiecare meci, la fel ne dorim și miercuri, mai rămâne să și putem. Eu am încredere în jucătorii mei, dar nu uit că e un prim meci în această nouă formulă, una foarte tânără și, deci, câteodată, imprevizibilă”, a punctat Sculici. Ineuanii pleacă la orele amiezii spre Sânmartin, unde, începând cu ora 17,30, își dispută biletele pentru turul patru al Cupei României.
Formații probabile:
Sânmartin: Verdeş – Cornea, Mintaş, Cura, Arsene – Pantea, G. Mangra, S. Zadori, C. jurcă – Gh. Popescu, Olariu
Ineu: Iacob – Popovici, Bilia, Tudoroiu, Talpaș – Hrezdac, Francescu – Kocsis, Stănaia, Boldizsar – Mașniță.
Arbitri: Dănuț Maghiar (Baia Mare) – Paul Pojar și Anghel Todea (Cluj)

Recomandările redacției