draganCS Ineu a pus punct sâmbătă cantonamentului estival, marcând finalul printr-un amical disputat în compania fostei echipe a sponsorului Karoly Gombos, Crișul Chișineu Criș.
A fost 7-3 în favoarea divizionarei C, două din reușite aparținându-i unui alt „ex” al Crișului, Alin Drăgan. Lista marcatorilor a fost completată de Berar, Bilia, Pirtea și Petcuț, plus un autogol.
Antrenorul Adrian Abrudean a ales câte o formulă pentru fiecare repriză: Rusu – Tătar, Bilia, Nicolau, Suslak – Berar, Francescu, Georgiu, Copil – Băd, Drăgan respectiv Cioară – Cornea, Bilia, Malancu, Talpaș – Istvan (probe), Șulumberchean, Iambor, Pirtea – Petcuț, Băd.
„Am avut o săptămână bună, benefică pentru mai multe aspecte. Jocul de la final m-a mulțumit în mare parte. La capitole negative aș menționa doar problemele medicale ale lui Bier și Radu Popa (are trei zile de pauză, suferind de o deshidratare), dar în scurt timp își vor relua pregătirile. Mai avem încă destul de mult de muncit, dar băieții au demonstrat că nu fac rabat de la efort și chiar vreau să le mulțumesc pentru modul în care s-au pregătit. Sunt sigur că și în continuare vor face la fel”, a conchis „Știli”.
Antrenorul principal al Ineului a anunțat că e pe cale să se concretizeze și ultimul transfer. „De marți ni se va alătura mijlocașul Adrian Ungureanu, care a jucat la Fortuna Brazi împreună cu Bilia. E un jucător cu valențe ofensive”, a precizat Abrudean. Fotbalistul are 23 de ani și a mai jucat la Viitorul Sînandrei sau Millenium Giarmata.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției