După echipa de juniori din orașul natal al „Generalului”, Pâncota, Trofeul Memorialul „Nicolae Ardelean” a ajuns câțiva kilometri mai încolo, la Ineu, la campionii județeni en-titre la A1 (născuți în anul 2001 și mai mici). Practic, la competiția desfășurată în amintirea secretarului Asociației Județene de Fotbal, la sala de sport din Curtici, s-a repetat finala din vara anului trecut de la campionatul județean A1, iar câștigătoarea a fost aceeași.
CS Ineu a trecut cu 3-2 de Podgoria Pâncota, după reușitele semnate Gavrilaș, Dănilă și Botaș, respectiv D. Moldovan și Brad. „Un început bun de an pentru băieți, care au tratat serios acest turneu amical. Am avut în teren două linii, care și-au împărțit în mod egal minutele, personal nu am urmărit câștigarea turneului, dar așa a ieșit. Îi felicit pe băieți, e un trofeu de moral, mai ales că o parte dintre ei vor pleca în probe la cluburi importante din România”, spune Cristian Sculici, antrenorul zărăndanilor, alături de Teodor Mihuț.
Dar să spunem pe scurt povestea celei
de-a noua ediții a Memorialului Nicolae Ardelean la fotbal în sală:
Grupa A
Frontiera Curtici – Gloria Arad 3-3
CS Ineu – ACS Socodor 4-1
Gloria Arad – ACS Socodor 2-3
Frontiera Curtici – CS Ineu 3-4
CS Ineu – Gloria Arad 8-0
ACS Socodor – Frontiera Curtici 0-4
Clasament Grupa A
1. CS Ineu 3 3 0 0 16-4 9 pct.
2. Frontiera Curtici 3 1 1 1 10-7 4 pct.
3. ACS Socodor 3 1 0 2 4-10 3 pct.
4. CSS Gloria Arad 3 0 1 2 8-14 1 pct.
Grupa B
Podgoria Pâncota – Victoria Seleuș 4-1
Unirea Sântana – Voința Macea 2-1
Victoria Seleuș – Voința Macea 4-2
Podgoria Pâncota – Unirea Sântana 1-1
Unirea Sântana – Victoria Seleuș 1-0
Voința Macea – Podgoria Pâncota 0-2
Clasament Grupa B
1. Podgoria Pâncota 3 2 1 0 7-2 7 pct.
2. ACS Unirea Sântana 3 2 1 0 4-2 7 pct.
3. Victoria Seleuș 3 1 0 2 5-7 3 pct.
4. Voința Macea 3 0 0 3 3-3 0 pct.
Locurile 7-8: Voința Macea – Gloria Arad 3-0
Locurile 5-6: ACS Socodor – Seleuș 4-2
Semifinala 1: CS Ineu – Sântana 4-0
Semifinala 2: Frontiera Curtici – Podgoria Pâncota 2-5
Locuirle 3-4: Frontiera Curtici – Unirea Sântana 3-4
Finala: CS Ineu – Podgoria Pâncota 3-2
Clasament final
1. CS Ineu
2. Podgoria Pâncota
3. Unirea Sântana
4. Frontiera Curtici
5. ACS Socodor
6. Victoria Seleuș
7. Gloria Arad
8. Voința Macea
CS Ineu: Andrei Tulcan – Marius Dodu, Radu Șerban, Andrei Botaș, Balasz Buza, Alexandru Fereștean, Darius Dănilă, Alexandru Gavrilaș, Andrei Cohan. Antrenori: Cristian Sculici și Teodor Mihuț
Arbitri: Gabriel Hărduț, Ciprian Pătroi, Marius Vâlceanu
Supervizori AJF: Nelu Iovescu, Leo Buda
Cel mai bun portar: Răzvan Tălmaciu (Pâncota)
Cel mai bun jucător: Francisc Milak (Sântana)
Premiile au fost înmânate de fiul cel mare al „Generalului”, Nicușor Ardelean. Au mai pus serios umărul la organizarea turneului, Andras Mako, vicepreședinte AJF, Gabriel Hărduț, președintele Comisiei de Copii și Juniori din cadrul AJF Arad și Sorin Grec, președintele Frontierei Curtici.

Recomandările redacției