După amicalul cu Crișul Alb Buteni, câștigat cu 7-1 (marcatori Gligor 3, Timiș 2, Belei, Udrescu, Mîneran / Lingurar) divizionara a patra din Țara Zărandului și-a defintivat lotul pentru retur, care a și plecat duminică la Moneasa pentru cantonamentul de iarnă.
Trei dintre achiziții sunt de la vecinii din Beliu, care au fost informați de oficialitățile locale că nu pot avea ca obiectiv promovarea în acest sezon. Astfel, golgheterul Alin Gligor (foto, 32 de ani), fotbalist care are destule prezențe inclusiv pe scena  eșalonului trei, mijlocașul Răzvan Ruja (17 ani) și fundașul Paul Călăcean (23 de ani) au trecut sub comanda lui Sculici. De altfel, ultimii doi au făcut și precedenta pregătire de iarnă cu Ineu, dar nu au mai apucat să joace în „alb-albastru”.
Celelalte achiziții ale iernii sunt Radu Țirban (fundaș dreapta, 19 ani), Marcel Ponta (mijlocaș central, 34 de ani) și Daniel Timiș (mijlocaș central, 19 ani). Interesant este că ineuanii se bazează pe trei fotbaliști foarte tineri: Pușcaș (16 ani), Ardelean (16 ani) și Mariș (15 ani).
Sunt 24 de jucători care chiar la această oră fac prima ședință de pregătire în stațiunea de la poalele Munților Codru Moma. Stagiul de pregătire al zărăndanilor se încheie sâmbătă. Față de jucătorii care au terminat turul, Mașniță, Botaș și Zdrențan nu mai fac parte din lotul Ineului.

Recomandările redacției