ineufeteLa startul noului sezon fotba­listic, CS Ineu va înscrie nu mai puțin de trei echipe în competițiile de seniori. Două masculine, în Liga a III-a și Liga a V-a și una de fete, în eșalonul doi.
Formația de fotbal feminin a prins contur în ultimele săptămâni, iar astăzi a demarat oficial antrenamentele. Cristian Sculici a fost cel care a făcut „onorurile”, dar de echipă se va ocupa efectiv Cosmina Nicodin, fostă componentă de lot național. Profesoară de Educație Fizică și Sport, Ina Nicodin cunoaște potențialul elevelor, urmând ca echipa să mai fie întărită și cu alte jucătoare din zonă sau din alte județe. Se vorbește despre o fotba­listă din Deva, dar selecția rămâne deschisă. „Fetele de la 16 ani în sus cu abilități fotbalistice ne pot contacta la numărul de telefon 0769.148.608 pentru a le oferi detalii despre antrenamente. În momentul acesta contăm pe 13-14 jucătoare, așa că lotul trebuie completat”, ne-a mărturisit Sculici, care rămâne directorul tehnic al lui CS Ineu în variantă feminină.
„Alb-albastrele” vor lua startul în Seria de Vest a Ligii a II-a cel mai probabil la începutul lunii septembrie. Ultima echipă feminină a Aradului a fost UTA Tânăra Doamnă, care a dispărut din peisaj acum trei ani.

  • Maria Ana Paul spune:

    Castiguri online! Cea mai buna cale! Castiga
    acum bani! Totul e legal si rapid! Asiguram contract de comision si toata
    instruirea necesara! Nu e nevoie sa construiesti retele de oameni! Start rapid,
    cu rezultate consistente! Informeaza-te acum! Cere detalii la adresa de
    email: mariana.mitru@gmail.com

  • toma nonkredoinciosul spune:

    bravo bravo, in sfirsit vad ‘fete ‘ mai normale ca ‘aspiratii de distractii’ si de sanatate pina una alta, deci fete mai cu ‘scaun la cap’ . Inca o data bravo si baftaaaaaa. Oricum sinteti cistigate si de nu o fa fitzi ‘frunceea’

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției