Intrarea în haosul pandemic a adus în 2020 un număr de 2.619 nașteri în spitalul matern din municipiul Arad și un număr alarmant de 19 ființe angelice uitate pe paturile spitalului, la mila lui Dumnezeu.

Potrivit unei mărturii a unui cadru medical din spitalul matern, femeile, care nu sunt vrednice să se identifice cu sfințenia cuvântului ,,mamă” își uită copiii în spitale, fără să îi abandoneze de tot, preluându-i abia după  perioada de convalescență.

Nu după mult timp, aceasta și-a descoperit, pe la colțurile străzii, micuții pacienți, constrânși de părinții lor denaturați, să-și cerșească pâinea sau, după spusele cadrului medical: „constrânși să răcească”. Această strategie inumană de a face bani pe „spatele propriului copil” este tot mai des folosită.

Aceasta mai declară că asistentele medicale încearcă din răsputeri să atingă corzile sensibile ale pacientei care intenționează să-și refuze nou-născutul și să-i trezească sentimentul de mamă. Minunea se întâmplă în momentul în care bebelușul este așezat, imediat după naștere, la pieptul mamei, ambii având contact direct cu respirația, atingerea și bătăile inimii, prin care se decodifică mesajul apartenenței.

Femeile care își refuză copilul la naștere au vârste cuprinse între 17 și 42 ani  și ,,provin din familii dezorganizate, cu mai mulți copii, fără loc de muncă și în risc marginalizare socială”, afirmă Diana Vogel, purtător de cuvânt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

 „Mai nou”, guvernarea parșivismului în rândul acestor ,,oameni” a ajuns până în punctul în care părinții preferă să-și păstreze copilul doar pentru veniturile pe care le obțin în urma acestora.

Deși anul acesta s-au înregistrat „236 de nașteri și zero abandonuri”,conform Siminei Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, să nu ne facem speranțe prea mari, căci dacă vine vorba ,,nu aduce anul ce aduce ziua”.

Recomandările redacției