Prevenirea inundațiilor au constituit întotdeauna un subiect de interes la nivel local. Din acest motiv, a avut loc o ședință de lucru,  pentru identificarea unor soluții de prevenire a eventualelor inundații catastrofale pe Valea Mureșului, cauzate de modernizarea căii ferate Arad-Simeria. La întâlnire au participat primarul comunei Bata, președintele Consiliului Județean Arad, prefectul Aradului, și subprefectul Doru Sinaci, parlamentarii arădeni, printre care  Glad Varga și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Apele Române, ANIF.

Problema principală dezbătută a fost decolmatarea rețelei de canale din jurul comunei Bata, pentru defularea Mureșului în caz de inundații. Primarul Ion Micurescu a sesizat pericolul transformării zonei într-un bazin, pentru că în opinia sa canalele de defulare sunt insuficiente și de capacitate prea scăzută.

În cadrul întâlnirii s-a solicitat reprezentanților Apelor Române o strategie pentru întregul județ pentru decolmatare văilor,  în vederea prevenirii inundațiilor, dar și verificarea respectării  lucrărilor executate pe Valea Mureșului, pe șantierul căii ferate Arad-Simeria.

Deputatul Glad Varga a precizat că este foarte important ca parlamentarii arădeni să își unească forțele pentru a rezolva acestei probleme: „În calitate de deputat, voi face demersuri către Ministerul Mediului și Ministerul Transporturilor pentru a identifica soluțiile tehnice necesare pentru prevenirea inundațiilor. Vorbim despre accesarea de fonduri europene, necesare pentru lucrări de decolmatare sau combatere a eroziunii solului pe întreaga vale a Mureșului, precum și lucrări de modernizare a amenajărilor de drenaj, acolo unde ele există”, a subliniat Glad Varga.

De asemenea s-a cerut ANIF realizarea unui studiu pentru estimarea cheltuielilor referitoare la decolmatările din zona Bata.

O altă problemă, în același registru, o reprezintă și înmulțirea necontrolată a castorilor, care afectează cursurile de apă din zona Văii Mureşului. Barajele construite de castori creează diguri care duc la inundarea terenurilor adiacente.

„Știu că nu se poate realiza peste noapte solicitarea noastră de decolmatare și reprofilare a canalelor de scurgere, dar mă voi bucura dacă viitorul primar de la Bata va putea spune că a scăpat de pericolul inundațiilor”, a declarat primarul  comunei Bata.

Recomandările redacției