Înotătoarea Andreea Popescu ar putea încheia anul la Gyor. Obiectiv – baremul pentru Europene

0
274

Campionatul Naţional în bazin scurt de la Miercurea Ciuc, programat la începutul lui noiembrie, a fost anulat, iar CN de cadeţi (12-14 ani), de la Târgovişte, din 22-29 noiembrie, este şi el sub semnul întrebării, urmând să se desfăşoare în funcţie de evoluţia pandemiei din ţara noastră. Obiective importante, pe fi­nal de 2020, are în special Andreea Popescu – 16 ani, componentă a Centrului Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor – care ar trebui să participe în perioada 16-19 decembrie la Openul de la Gyor (Ungaria), concurs pentru realizarea baremurilor la competiţiile internaţionale de anul viitor. Înotătoarea arădeană este pregătită de profesorul Viorel Bitang, cel care ar urma să o însoţească în ţara vecină: „Andreea a fost reconfirmată în lotul de burse olimpice şi sper să putem merge la Gyor, la acest open puternic. Anul viitor avem Europene de junioare, ea fiind foarte bună în probele de 50, 100 şi 200 bras. De altfel, e vicecampioană naţională de senioare, deşi nu are încă vârsta pentru această categorie. Europenele din Irlanda trebuia să aibă loc în acest an, dar din cauza coronavirusului au fost amânate. De asemenea, cadeţii de la CSM Arad ar trebui să aibă Naţionale la sfârşitul lunii, însă doar cu o săptămână înainte se va anunţa dacă întrecerea va avea loc
Cadeţii au Naţionale, la final de noiembrie
Antrenamentele le facem pe plan local, la „Delfinul”, iar pe această cale vreau să mulţumesc conducerii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi în special domnului Alexandru Meszar, pentru că în acest an nu s-a mai închis bazinul pe perioada verii. A fost un sprijin real pentru noi, mai ales că sportivii veneau după o pauză atât de lungă din punct de vedere a pregătirii”, a declarat profesorul Viorel Bitang, antrenor al secţiei de nataţie la CS Municipal Arad. Andreea Popescu s-a remarcat în acest an cu titlul de campioană naţională de tineret şi vicecampionană naţională de seniori. Înotătoarea de la CS Municipal Arad a obţinut în această toamnă patru medalii la Naţionalele de la Bucureşti, în următoarele probe: 200 m bras, locul 1 la tineret si locul 2 la seniori; 100 m bras locul 2 la tineret; 50 m bras, locul 2 la tineret, transmit cei de la CSM Arad.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.