Sportiva Andreea Popescu, pregătită la CSM Arad de Viorel Bitang, a participat recent, la Baku (Azerbaidjan), la Festivalul Olimpic al Tineretului European. A concurat în două probe: 100 şi 200 metri bras, în ambele calificându-se in semifinale.
Astfel, în calificări probei de 200 de metri bras, înotătoarea CSM-ului a obţinut timpul de 2.38.28, cea mai bună performanţă a ei.
În semifinale, şi-a îmbunătăţit şi de această dată performanţa, 2.37.48, in final clasându-se pe locul 11. În calificările probei de 100 metri bras, Andreea a obţinut al şaptelea timp – din nou cea mai bună performanţă personală – 1.11.79, rezultat cu care s-a calificat în semifinale.
În semifinale, ea a înotat cu o zecime mai mult decât dimineaţă, lipsindu-i de puţin să acceadă în finala probei, clasându-se pe locul 9.
Urmează pentru întreg lotul de sportive o perioadă de vacanţă, urmând ca după 3-4 săptămâni să reînceapă pregătirile, urmate de concursurile de la Hodmezovasarhely (Ungaria) şi Arad.
În luna noiembrie, e programat Campionatul Naţional de seniori, tineret şi juniori de la Miercurea Ciuc.

Recomandările redacției