Înotătoarea Andreea Popescu se pregăteşte de cantonamentul de la Izvorani

0
189

Triplă campioană naţională, de două ori la categoria ei, tineret şi o dată la senioare şi de şase ori medaliată la Naţionalele în bazin de 50 de metri, dar şi de cinci ori medaliată cu aur la Cupa României, Andreea Popescu traversează un an foarte bun. După o binemeritată vacanţă, înotătoarea de la CSM Arad şi antrenorul ei, profesorul Viorel Bitang, se pregătesc de cantonamentul de la Izvorani, acolo unde în perioada 1-15 septembrie se vor reuni loturile naţionale. Andreea Popescu are 17 ani şi este componentă a Centrului Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor.

Pot spune că sunt mulţumit de cum a înotat în acest an, la 50 şi 200 de metri a obţinut cele mai bune performanţe ale sale, iar la 100 rămâne cu rezultatul de top de la Baku, din Azerbaidjan. Mai avem în acest an, în noiembrie, Campionatul Naţional în bazin scurt, pentru juniori, tineret şi seniori, unde vor mai concura de la noi şi David Crişan şi Rad Lucas. Până atunci avem şi cantonamentul de la Izvorani”, a declarat Viorel Bitang, conform CSM Arad.

2022 va fi anul Europenelor de juniori pentru înotătoarea CSM-ului, competiţie care urmează să fie găzduită chiar de România, în noul bazin de la Otopeni. Tot în acest an, Popescu a mai cucerit două medalii de bronz, la 100 şi 200 de metri bras, la Multinations Swimming Meet, competiţie internaţională organizată la Kiev, în Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.