inotRecent a avut loc în Ungaria, la Hajduszoboszlo, ediţia a XIII-a a concursului internaţional de înot „Hungarospa Cup”. Concursul de tip maraton s-a desfăşurat pe durata a două zile, cu participarea a peste 700 de sportivi, reprezentând 16 ţări, printre care şi România. Între aceştia şi reprezentanţi ai LPS Arad, pregătiţi de profesorul Sebastian Lucaci. Rezultatele arădenilor au fost următoarele: Gabriel Sonoc (16 ani) – locul 1 la 100 de metri liber, Alexandru Fărcuţiu (17 ani) – locul 2 la 100 de metri liber şi 100 de metri fluture, Andrei Simon (16 ani) – locul 2 la 100 de metri fluture, Ionuţ Sărac (15 ani) – locul 3 la 100 de metri bras. „A fost o verificare utilă, un concurs foarte puternic, care ne arată nivelul de pregătire pe care îl avem în momentul de faţă. Ne-am prezentat bine, dar încă nu suntem în vârf de formă, sperăm la cea mai buna formă sportivă în decembrie, în vederea participării, în Serbia, la Cupa Ţărilor Central Europene, alături de lotul naţional al României şi la Campionatele Naţionalele de juniori de la Piteşti”, a spus Sebastian Lucaci.

Recomandările redacției