Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara supune atenției autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public dispozițiile art. 69 alin (11) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu completările şi modificările ulterioare, (introdus prin OG nr. 11/2021) conform căruia înrolarea în sistemul informatic PatrimVen va deveni obligatorie începând cu 01.03.2022.Accesul la aceste servicii se face numai după depunerea formularului protocolului de aderare (PASS) reglementat de Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 2632/2016 (disponibil pe site-ul www.anaf.ro) pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților şi instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu şi aprobarea accesului la serviciile disponibile în cadrul sistemului informatic PatrimVen. Pentru înrolarea administratorilor de interoperativitate este necesară prezența acestora, o singură dată, la un ghișeu teritorial al ANAF pentru înregistrarea cu un minim de documente, respectiv cartea de identitatea persoanei în original, fișierul de export al certificatului digital calificat deținut de persoană pe suport electronic, cererea de numire sau revocare administrator de interoperabilitate, pentru gestionarea drepturilor de acces ale utilizatorilor din partea   autorității/instituției publice semnată şi ștampilată de reprezentantul legal al acesteia.   Potrivit Finanțelor, „Utilizarea  sistemului   informatic   PatrimVen de către autorități şi instituții publice sau de interes public conduce la o eficientizare a activităților instituționale, precum şi la o îmbunătățire a activităților de administrare şi vine în sprijinul cetățenilor care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la sediul organului fiscal, în special în condițiile epidemiologice date de răspândirea noului coronavirus, pentru obținerea documentelor/adeverințelor de venit necesare şi depunerea lor la Primăria de domiciliu/ unități școlare, după caz“. Informații suplimentare se pot obține:   prin Formularul Unic de Contact: https://www.anaf.ro/asistpublic/;  telefonic, apelând Call Center-ul ANAF, la nr. 031.403.91.60;         telefonic, la numerele de telefon aferente unităților fiscale teritoriale;  la sediile unităților fiscale, în cadrul structurilor de asistență pentru contribuabili.

Recomandările redacției