votarePregătirile pentru alegeri avansează. Arădenii care vor să se înscrie pentru funcţiile de preşedinţi sau locţiitori ai birourilor electorale din cadrul secţiilor de votare ce vor fi amenajate cu ocazia alegerilor pentru Preşedintele României, o pot face la registratura Instituţiei Prefectului, Bulevardul Revoluţie. Înscrierile încep de mâine, 9 septembrie 2014 şi durează până pe data de 26 septembrie 2014 inclusiv. Perioada de înscriere va fi în zilele de luni până joi între orele 8.00-16.30, iar în zilele de vineri între orele 8.00-14.00.

Pentru înscriere, persoanele interesate vor trebui să completeze o cerere tip care se poate descărca de pe site-ul Prefecturii www.prefecturaarad.ro, secţiunea „Alegeri prezidenţiale 2014”. Aceştia mai trebuie să prezinte următoarele acte în copie: carte de identitate, act de studii şi act de stare civilă (dacă este cazul). Cererea tip conţine şi o declaraţie pe proprie răspundere privind nonapartenenţa politică a persoanei.

Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi la Tribunalul Arad până cel târziu pe data de 23 octombrie 2014.  Potrivit legislaţiei, indemnizaţia preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare va fi de 85 de lei pe ziua de activitate, dar nu mai mult de 5 zile pentru primul tur de scrutin şi patru zile pentru cel de al doilea scrutin, în cazul în care, acesta se va desfăşura.

Recomandările redacției