De câteva zile încoace, zeci de copaci de pe întreg teritoriul Aradului, au fost însemnați cu vopsea portocalie. Aceștia vor fi tăiați. Unii dintre ei la cererea locatarilor, cum probabil este și cel din imagine, aflat încă în picioare, pe strada Horia. Alții în urma analizei făcute de cei de la firma care se ocupă cu spațiile verzi. În luna ianuarie municipalitatea a făcut public un inventar al arborilor din Arad. Și a ieșit cifra de 185.000. Potrivit administrației locale „80% dintre aceștia, au durata de exploatare depășită”. „Dar asta nu înseamnă că vor fi tăiați toți copacii. Nici pe departe”, a precizat Ralu Cotrău, purtător de cuvânt la Primăria Arad. Până atunci însă, în perioada următoare, cei însemnați cu culoarea condamnaților la pedeapsa capitală în SUA, vor fi puși la pământ.
Sport 40
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »