Insolaţii politice

A devenit deja un leit-motiv faptul că avem o clasă politică slabă, conjuncturală şi cu interese aplicate care diferă de cele declarative. Dar, de asemenea – pentru că speranţa moare ultima – ne aşteptăm ca de la an la an, de la un ciclu electoral la altul sau măcar de la o generaţie la alta, să se îmbunătăţească această clasă politică, din punct de vedere calitativ-uman, dacă nu şi ca performanţă cu efecte asupra societăţii. Şi, de la an la an părem tot mai dezamăgiţi…
Rezultatul nici nu putea fi altul. Cauzele sunt multiple şi nu are rost să le înşirăm, poate nici nu putem să le aprofundăm în măsura în care se adâncesc acestea. Aş da, însă, un exemplu clar, ca lumina soarelui sau ca tubul catodic al televizorului: şcolile de vară.
Şcolile de vară ale diferitelor formaţiuni politice îmbină recreerea cu… învăţătura, că doar de aceea li se spune şcoli. Dar, cam ce învaţă în aceste şcoli tinerii politicieni (viitorul ţării, cum ar veni)?
În primul rând, trebuie să vedem calitatea „lectorilor”, a celor care vin în prezidiu din postura de deţinători de funcţii politice, nu neapărat de ştiutori în ale limbajului politic elementar – doctrină, abilităţi de comunicare, chiar charismă etc. Cei mai mulţi au ajuns într-o funcţie politică într-un mod conjunctural, nu neapărat clădindu-şi cariera „step-by-step”. Au ajuns ascunzându-se în spatele unei sigle sau profitând de un val de simpatie dat de votul negativ asupra contracandidatului. Şi, automat, cocoţaţi în vârful „catedrei” didactice de la Şcoala de Vară, nu pot altceva să spună decât propria lor experienţă. Adică, să explice – în moduri diferite – că elementul „conjunctură” este hotărâtor în cariera politică. Foarte puţini (totuşi, să nu genera­lizăm) invocă studii politice sau sociologice, argumentează cu elemente concrete o măsură politică sau alta.
Profesionalismul – şi politica trebuie privită ca o profesie – trebuie înlocuit, automat, cu altceva. Şi, în mod reflex, el este înlocuit cu un limbaj bazat pe atacuri la adversarii politici. Atenţie, nu la doctrina lor, nu la combaterea acţiunilor politice ale acestora, ci la direct la persoană, grup sau partid. Atacuri însoţite fie de expresii pretenţioase şi virulente, fie de ironii, mai fine sau mai grobiene, pe măsura cricumvoluţionilor vorbitorilor, respectiv ale auditoriului.
Şi atunci la ce să ne aşteptăm de la tineret? Adică de la „studenţii” care stau cu gurile căscate, sorbind avid din experienţa „seniorilor”, bucuroşi să spună – când ajung acasă – că au stat „după” (inevitabil acest argou: „după”) la o bere cu Crin, Victor, Răzvan, Elena sau nea Vasile. (Atenţie, niciodată Antonescu, Ponta, Ungureanu, Udrea sau Blaga, că asta ar induce o distanţă protocolară şi n-ar mai crea acea aură mistică printre cei rămaşi acasă.) Deci, ce pretenţii să avem?
Mai niciuna, pentru că actuala clasă politică o „fabrică” pe următoarea după chipul şi asemănarea sa. Practic, şcolile de vară produc doar „insolaţii” politice, nicidecum „şcoli” prin care viitoarea clasă poli­tică să poată să se „şcolească”. Eventual doar să aprofundeze diferite seminarii, precum „atacul la persoană” sau „miştoul” politic.