isjO problemă  cu care se confruntă unităţile de învăţământ din judeţul Arad, prin urmare şi Inspectoratul Şcolar,  este numărul insuficient sau  lipsa totală de personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, ca urmare a demisionării, pensionării sau decesului angajaţilor pe posturile respective.
Majoritatea unităţilor şcolare, aflate în această situaţie, nu au putut organiza concurs pentru ocuparea acestor posturi, din lipsa aprobării ordonatorilor de credite (unităţile administrativ-teritoriale), pentru neîn­- cadrarea în plafonul nominal maxim de cheltuieli de personal, aferent bugetului alocat pe 2014.
Datorită acestor  probleme, la unele  unităţi de învăţământ, de regulă grădiniţe,  nu mai există ocupat nici un post aferent personalului nedidactic, ceea ce duce la neîndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare şi afectează grav desfăşurarea activităţii acestora.
„În ceea ce priveşte demersurile făcute de ISJ Arad, precizăm că  prin hotărârea Consiliului de Administraţie,  la solicitarea unităţilor şcolare, ISJ  a acordat  avizul de organizare  a concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare şi nedidactice, cu condiţia ca unitatea şcolară solicitantă să se încadreze în numărul de norme aprobat iniţial de ISJ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a parcurs toate etapele posibile, în relaţie cu forurile superioare, pentru a veni în sprijinul unităţilor şcolare cu deficit de personal, în vederea suplimentării plafonului cheltuielilor de personal aferent bugetului  general centralizat al unităţilor administrativ  teritoriale  pentru anul 2014“, ne-a declarat Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ.
În acest sens,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a colaborat cu Instituţia Prefectului Arad şi a solicitat în scris sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Fami­liei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Datorită reducerilor de norme făcute în unităţile de învăţământ în 2010, în luna mai 2014, Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat deblocarea a 30 de posturi în unităţile de învăţământ din judeţul Arad, iar Consiliul de Administraţie al ISJ Arad a aprobat distribuirea posturilor deblocate către unităţile şcolare cu deficit acut de personal didactic auxiliar/nedidactic.
Menţionăm că din cele 30 posturi deblocate, 27 au fost alocate unităţilor şcolare din municipiul Arad, cu prioritate grădiniţelor.
La data de 1 septembrie 2014 situaţia posturilor vacante pe judeţ era după cum urmează: pentru per­sonalul didactic auxiliar – 32.25 norme, pentru personalul nedidactic – 137.75 norme.
Din totalul unităţilor şcolare, în care se regăsesc aceste posturi vacante, jumătate au cel puţin 0.25 post vacant din aceste categorii. Prin urmare, unele dintre aceste unităţi şcolare nu sunt afectate de lipsa anga­jaţilor pe aceste fracţiuni de norme.
De asemenea, de la 1 septembrie, 15 unităţi şcolare au primit avizul primăriilor şi au organizat concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad precizează că, în urma avizelor ISJ Arad, în perioada august – septembrie 2014, Primăriei Municipiului Arad i-a fost alocată suplimentar suma de 2 802 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, din care sumele suplimentate pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat au fost: 645 mii lei – în august; 1 598 mii lei – în septembrie şi 559 mii lei – în octombrie 2014. În ceea ce priveşte situaţia de la Grădiniţa PP nr. 1 Arad şi a celor trei  structuri arondate, ISJ Arad, prin hotărârea CA, i-a distribuit 1, 25 posturi de personal nedidactic, având în vedere dimensiunea unităţii de învăţământ şi numărul mare de copii. De asemenea, ISJ Arad a avizat organizarea concursului pentru ocuparea acestor posturi.

Recomandările redacției