La sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad a avut loc, vineri, conferința de lansare a proiectului „Educație de calitate pentru toți”, conferință organizată de instituție în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” și o companie privată.

Proiectul „Educație de calitate pentru toți” a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Proiectul Operațional Capital Uman 2014-2020 și își propune creșterea calității serviciilor educaționale în școlile arădene, în vederea reducerii și prevenirii abandonului școlar timpuriu, precum și promovarea accesului egal la educație. Valoarea totală a proiectului este de 6 366 493, 40 de lei, suma de 5 342 836, 99 de lei fiind acoperită prin finanțare europeană. Cu privire la suma rămasă, se poate spune că 230 288, 08 de lei vin de la bugetul național și 793 368, 33 lei reprezintă contribuția beneficiarului. Proiectul a fost demarat de Guvernul României, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratul Școlar Arad, la 20 aprilie 2018, în urma unei analize de nevoi, realizată în cadrul IȘJ.

Implementarea proiectului se va face la nivel județean, fiind vizați 200 de preșcolari și 480 de elevi din cadrul a zece unități de învățământ din județul Arad: Școala Gimnazială „Al. Mocioni” Birchiș, Școala Gimnazială „Ilarion Felea” din Arad, Școala Gimnazială nr. 2 Curtici, Școala Gimnazială „Simonyi Imre” Satu Nou-Mișca, Școala Gimnazială Fântânele, Școala Gimnazială Vânători, Școala Gimnazială „Mihai Veliciu” Șepreuș, Școala Gimnazială Sântana, Școala Gimnazială Fiscut- Șagu și Școala Gimnazială „Patrichie Popescu” din Bata.

Vor fi dezvoltate programe educaționale care vor include: oferta educațională destinată învățământului preșcolar, primar și gimnazial, având ca scop reducerea părăsirii timpurii a sistemului de învățământ, respectiv creșterea participării în școlile beneficiare; oferta specifică de educație parentală; oferta de servicii de mediere și consiliere; oferta de dezvoltare profesională pentru personalul didactic și de sprijin, prin formarea de competențe transversale și mentorat pentru competențe didactice; competiția de mini-proiecte educaționale. În ceea ce privește programul de educație parentală, acesta se va baza pe instrumente specifice (Ghid de educație parentală, mapa consilierului), urmând să reunească circa 255 de părinți. Celelalte programe vor fi derulate cu participarea a 12 mentori locali, 10 consilieri, 25 de mediatori , implicând 260 de cadre didactice și personal de sprijin/auxiliar.

Printre altele, se va mai avea în vedere dezvoltarea bazei materiale necesare pentru buna desfășurare a activităților educaționale și creșterea frecvenței școlare în cele zece școli beneficiare. Vor fi asigurate astfel 100 de tablete, 300 de biciclete și zece aparate foto. Școlile vor primi, desigur, și materialele-suport pentru derularea programelor, și anume ghiduri, documente și instrumente specifice derulării programelor.

Reprezentanții IȘJ au mai spus că vor mai fi elaborate și implementate acțiuni menite să sprijine creșterea intervențiilor de conștientizare în ce privește importanța educației și participarea la proiect. Este vorba de două tipuri de campanii de conștientizare: campania de conștientizare pentru comunitățile locale și campania de recrutare și de retenție a membrilor grupului țintă.

Inițiatorii sunt destul de optimiști în ceea ce privește rezultatele eforturilor lor: „Proiectul va genera un efect pozitiv pe termen lung prin creșterea numărului copiilor/elevilor care promovează nivelurile învățământului obligatoriu – primar, respectiv secundar – și acced în nivelul superior, implicit și prin creșterea șanselor acestora de integrare în piața muncii, prin dobândirea competentelor de bază. Urmărim menținerea în sistemul de învățământ a persoanelor cu risc de abandon și creșterea șanselor acestora de dobândire a competențelor necesare integrării pe piața muncii, a declarat prof. dr. Anca Stoenescu, inspector școlar general delegat și manager al proiectului.

Recomandările redacției