Inspectorii DSVSA au făcut razii în pieţele din judeţ, pentru a preveni apariţia unor boli

0
327

dsvsaReprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad vor prezenta, în şedinţa de astăzi a Colegiului Prefectural, un raport privind rezultatul verificărilor efectuate de Comisia Mixtă de Control în perioada Sărbă­torilor de Iarnă. Din echipa mixtă de control au făcut parte, angajaţi ai DSVSA, Direcţiei Agricole, Comisaria­tului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratului de Poli­- ţie Judeţean Arad, Serviciului Jude­ţean de Metrologie Legală şi ai Prefecturii.
„Au fost întreprinse măsuri suplimentare în special asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de porc, precum şi alte produse sau alimente de origine animală şi nonanimală. Controalele organizate au avut ca obiective generale verificarea: igienei spa­ţiilor de pro­ducţie, depozitare, comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală şi/sau animală; respectării programelor de autocontrol întocmite de operatori; modului de asigurare a trasabilităţii, salubrităţii şi conformităţii produselor comerciali­zate; gestionarii deşeurilor alimen- tare; modului în care sunt retrase de la comercializare produsele alimentare care prezintă neconformităţi”, se arată în raport.
Astfel, au fost organizate acţiuni de control în pieţele din Ineu, Pecica, Hălmagiu, Chişineu-Criş, Sebiş, Pâncota, dar şi în pieţele din municipiu, Obor, Catedralei, Fortuna, Agroalimentară Vlaicu, Mioriţa, Mihai Viteazul şi Auto. Au mai fost organizate acţiuni de controlare a traficului pe rutele Nădlac-Turnu-Arad şi Chişineu-Criş-Vărşand.
De asemenea, pe parcursul lunii decembrie a fost asigurată per­manenţa la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Au fost făcute astfel, 13 controale în pieţe şi la agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în pieţe, trei controale la agenţii economici care au activitate temporară. „Au fost aplicate un număr de 11 avertismente scrise şi o sancţiune contravenţională în valoare de 720 lei. Inspectorii din cadrul Serviciului investigare fraude al IPJ Arad au efectuat un număr de 165 controale, aplicînd 58 de contravenţii în valoare de 29.780 lei. Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Arad a efectuat un număr  de 84 controale, urmărind asigurarea legalităţii mijloacelor de măsurare utilizate în tranzacţii co­merciale aplicând două aver­tismente. CJPC Arad a desfăşurat acţiuni tematice de control privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare al produselor specifice Sărbătorilor de Iarnă, au fost controlaţi un număr de 54 operatori economici aplicîndu-se 40 de sancţiuni contravenţionale, 17 avertismente şi oprindu-se de la comer­cializare 318,5 kilograme de pro­- duse”, se mai arată în raport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.