Pe vremea când eram elev la Liceul Pedagogic, iar şcoala şi lecţiile mă chinuiau, mă uitam cu jind la inspectorii şcolari care tot treceau pe acolo. Fiind şcoală de învăţători, probabil că aveau mai multă treabă în acea şcoală decât în celelalte. Întotdeauna când îi vedeam mă gândeam: „Doamne, câtă şcoală trebuie să aibă oamenii ăştia! Cât de mult or fi învăţat la viaţa lor! Pun pariu că aveau numai note bune! Sunt cei mai deştepţi de pe pământ! De-aş şti şi eu măcar 1% din câte ştiu ei!… “ Asta credeam atunci despre inspectorii şcolari. Îi vedeam mai presus decât pe  oricine. În ceea ce îl priveşte pe şeful lor, pe inspectorul şcolar general, mi se părea că e perfecţiunea întruchipată, că este cel mai deştept din lume. Mi se părea că a ajuns în acea funcţie pentru că a învăţat cel mai bine şi că ştie cea mai multă carte. Trebuia să fie un model.

Dacă atunci îmi spunea cineva că acel inspector şcolar, fie el unul normal, adjunct sau mai ales generalul în persoană, a rămas în funcţie după ce s-a retras dintr-un examen pe care l-a susţinut, atunci când a văzut că subiectele sunt prea grele pentru el, probabil că aş fi tras cu mingea după el. De asemenea, mi-aş fi pus mari semne de întrebare cu ce drept calcă el într-un loc, denumit şcoală, în care se învaţă şi în care el nu ar avea ce căuta. Un astfel de „inspector şcolar“ nu ar avea din partea mea, a unui elev de ciclu gimnazial, dar nici măcar de ciclu primar sau preprimar, nici un fel de respect. Eu, ca elev, mă chinui să fiu pregătit la ore, să nu mă prindă profesorul nepregătit, să nu îmi dea nota 4, mă abţin cu greu să fiu atent la ore, să absorb cât mai mult din ceea ce îmi spune dascălul, nu ies afară la joacă tocmai pentru a nu rămâne în urmă cu lecţiile, îmi fac temele, mă pregătesc pentru fiecare zi de şcoală, am emoţii să nu fiu ascultat dacă cumva nu mi-am pregătit foarte bine lecţiile, şi toate astea pentru că ştiu un lucru: eu nu îmi pot permite să mă retrag de la extemporal dacă nu ştiu subiectul. Nu pot să pun pixul jos şi să ies din sală.

Nu ştiu cum au fost inspectorii pe vremea ciclului meu gimnazial. Nu i-am cunoscut după nume. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean este însă în acest moment vrednică de a arunca cu mingi după ea. Claudius Mladin, generalul, a ieşit absolut ruşinos din concursul care a avut loc acum mai bine de o lună de zile. Şi mai ruşinos este însă faptul că de atunci şi până în prezent nu a ieşit în public cu absolut nici o explicaţie. Lucia Curta, inspector şcolar adjunct, a ieşit şi ea din concurs. Din punctul meu de vedere însă cea mai mare ruşine ar trebui să cadă pe obrajii veşnic secundului Nicolae Pellegrini. Acesta se află la conducerea Inspectoratului Şcolar de când mă ştiu, are o vastă experienţă, îţi dă veşnic senzaţia că îl ai în faţa ta pe cel mai mare sfinx, glumeţ şi arogant, dar când a venit vorba de a susţine un examen scris şi-a dat seama că nu stăpâneşte subiectul şi s-a retras. Bun. Nici o problemă. Ai stat în fruntea ISJ aşa cum trece viţelul prin apă. Dacă ai însă demnitate atunci dă-ţi frumos demisia. O merită învăţământul arădean.

Stimată conducere a ISJ Arad, dacă acest concurs a fost o idioţenie, nu aveţi decât să ieşiţi public şi să o spuneţi. Pentru un profesor ar trebui să primeze obrazul, nu fotoliul. Dacă pentru voi este mai important însă fotoliul sau pur şi simplu nu aveţi curaj să spuneţi că acest concurs a fost o tâmpenie, atunci trebuie trasă concluzia că voi nu aveţi pregătirea suficientă de a sta în fruntea învăţământului arădean. Deci, demisia!

Cum poate o astfel de conducere să se prezinte în faţa absolvenţilor de clasa a VIII-a care susţin Evaşuarea Naţională, ori în faţa absolvenţilor de liceu, care dau Bacalaureatul, şi să le spună să nu copieze sau să înveţe? O să le spună eventual că se pot retrage din examen dacă li se pare că subiectul îi depăşeşte? Se poate şi asta, dar atunci elevii vor primi calificativul de „repetent“.

 

 

Recomandările redacției