Conform Realitatea, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi cu premierul Victor Ponta pentru a clarifica anumite aspecte ce țin de criza refugiaților. Cei doi au avut ieșiri belicoase pe această temă.

Întrebat cum comentează declaraţiile premierului potrivit cărora preşedintele nu face nimic şi tace la Bruxelles ca „surda în horă”, Iohannis a replicat că el îşi face treaba şi că şeful Exectivului îşi imaginează că printr-o astfel de atitudine „belicoasă” reuşeşte să facă opinia publică să uite că este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Reacţia sa vine după ce Victor Ponta i-a transmis tot luni că cineva trebuie să facă publică poziţia României, în condiţiile în care ”preşedintele nu face nimic” şi tace la Bruxelles ca ”surda în horă”.

„Vreau să lămuresc populaţia României şi pe cetăţeanul Klaus care e situaţia cu refugiaţii. Există, în acest moment, o tendinţă pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua şi în cazul Sloveniei, Croaţiei, Austriei, Germaniei de a-şi închide graniţele şi, atunci, datoria mea faţă de cetăţenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie faţă de cetăţeni, am mers să discut cu principalii noştri parteneri, pe plan regional, şi anume Bulgaria şi Serbia, ca să avem o acţiune şi o coordonare pe ceea ce este totuşi cea mai mare provocare în acest moment”, a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de şedinţa BPN.

Disputa a luat naştere după ce Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la o întrevedere cu omologii bulgar şi sârb, unde au vorbit despre posibilitatea închiderii graniţelor în faţa valului de imigranţi. Duminică, înainte de a pleca la reuniunea de la Bruxelles pe tema refugiaţilor, Klaus Iohannis a declarat că premierul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România şi s-a „plimbat până la Sofia”.

Recomandările redacției