Întâlnirea pe care Trupa Marionete o propune arădenilor duminică, 28 martie, de la ora 11.00, se va produce online, pe platforma www.eventim.ro. Este vorba despre spectacolul „Domnul Goe și Vizită”, adaptare după I.L.Caragiale, în regia Lăcrimioarei Szlanko, scenografia lui Nelu Pitic și avându-le în distribuție pe: Lăcrimioara Szlanko, Oana Rogojină și Loredana Alexandrescu. 

„Ne pare rău că nu putem să îi primim pe copii în sala de spectacol. Ne bucurăm însă că, folosind tehnica modernă, îi putem păstra aproape de noi și de povești. Spectacolul pe care propunem spre vizionare duminica aceasta este, dincolo de o poveste cu tâlc și mult umor, și prilejul unei reîntâlniri virtuale cu unul dintre oamenii noștri dragi, actrița Loredana Alexandrescu, care a plecat din această lume mult prea devreme.”, spun reprezentanții Trupei Marionete

Vă reamintim că biletul costă 20 de lei. Pentru a intra în posesia lui trebuie să accesați platforma www.eventim.ro., să alegeți spectacolul pe care doriți să îl vizionați și numărul de bilete. După finalizarea comenzii, veți primi pe mail, un cod de acces. Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de minute înainte de începerea difuzării spectacolului. După acest moment, vânzarea se oprește, iar spectatorii vor primi pe mail, un link pe care îl pot accesa cu codul înscris pe bilet. Linkul de vizionare este activ vreme de 24 de ore, astfel încât, puteți viziona spectacolul oricând în acest interval.

Recomandările redacției