sindicateSindicatele din învăţământul preuniversitar şi Ministerul Educaţiei au căzut de acord pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale, astfel încât sute de învăţători şi educatori din judeţul Arad, care nu se mai regăseau între funcţiile didactice prevăzute de actul normativ, să fie păstraţi în sistem.
Concret, documentul are drept obiectiv clarificarea situaţiei cadrelor didactice care ocupă funcţiile de educatoare sau învăţător. „Prevede­rile legale, intrate în vigoare în luna februarie 2011, scoteau în afara legii funcţiile didactice de educator şi învăţător. Ca urmare, 39.730 de învăţători şi educatoare de la nivel naţional nu se mai regăseau între funcţiile didactice prevăzute de lege şi, mai mult, prin aplicarea ad litteram a prevederilor în vi­goare, aceştia se aflau în situaţia de a nu mai putea fi menţinuţi în sistem“, declară Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Această situaţie, creată la mijlo­cul anului şcolar, ar fi lăsat mii de copii fără dascăli la clasă.
Ministerul Educaţiei precizează că, prin Ordonanţa de Urgenţă nu­mărul 92/2012, se reintroduc funcţiile didactice de educatori şi învă­­- ţători, repa­rând astfel o discriminare produsă de Legea nr. 1/2011 şi evi­tând crearea dezordinii în sistemul de învăţământ.
În aceste condiţii, având în ve­dere interesul comun pentru consolidarea statutului personalului didac- tic şi pentru încurajarea unui învă­ţământ performant, Ministerul Educaţiei şi federaţiile sindicale au agreat mai multe puncte de vedere şi direcţii de acţiune. Astfel, potrivit acordului, în sesiunea parlamentară în curs se va susţine menţinerea func­ţiilor didactice de educator şi învăţător, pentru cei care se află în prezent în sistem, fără alte condiţionalităţi, ceea ce ar însemna că educatoarele şi învăţătoarele nu vor mai obligate să facă studii superioare pentru a putea ră­mâne în sistem.
În plus, Ministerul Educaţiei şi sindicatele vor identifica mecanisme şi soluţii de formare iniţială şi de dez­voltare profesională, care să vină în sprijinul celor care doresc să-şi completeze studiile în învăţământul superior şi vor iniţia proiecte ce se pot finanţa din fonduri europene, pentru atingerea acestor obiective.

Recomandările redacției