Severin adresase în 26 noiembrie Comisiei o interpelare la care solicita răspuns scris, privind faptul că în septembrie Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, a trimis ministrului român al Justiţiei, Mona Pivniceru, o scrisoare în marja Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie, în care solicita şi informaţii despre evoluţia dosarelor de corupţie a 11 policieni români, toţi oponenţi ai preşedintelui Traian Băsescu.

Eurodeputatul român, la rândul său anchetat de DNA, a întrebat care este temeiul legal în baza căruia Comisia a solicitat informaţii despre cazuri în curs de judecare şi care au fost criteriile de selecţie a celor 11 cazuri. „Faptul că respectivele cereri nu se referă la persoane aparţinând cercurilor prezidenţiale este un indiciu că justiţia română este selectivă sau că presiunile Comisiei sunt selective?”, menţiona Severin în interpelarea sa.

Însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a răspuns lui Severin, răspunsul scris fiind publicat joi, în acesta indicându-se faptul că al treilea obiectiv de referinţă (benchmark) din cadrul MCV „se referă la cercetări profesioniste şi imparţiale cu privire la acuzaţiile de corupţie la nivel înalt”.

„Comisia nu acceptă premisa întrebării distinsului deputat în Parlamentul European, conform căreia încearcă să exercite presiuni asupra procesului juridic din România. Monitorizarea cazurilor de către Comisie este utilizată doar pentru a urmări evoluţia performanţei globale a sistemului judiciar şi a evalua progresele înregistrate în domenii cum ar fi coerenţa şi eficienţa procesului judiciar”, evidenţiază Barroso.

El arată că organismul european solicită periodic părţii române „actualizări detaliate ale situaţiei”, inclusiv despre „cazurile de corupţie la nivel înalt”, în vederea monitorizării progreselor înregistrate.

„Contrar celor sugerate de întrebarea distinsului deputat în Parlamentul European, alegerea cazurilor nu are legătură cu afilierea politică a persoanelor care fac obiectul unei investigaţii, ci cu gravitatea şi natura cazului (de exemplu, deturnare de fonduri ale UE, conflict de interese sau trafic de influenţă)”, subliniază Barroso.

De asemenea, el punctează că, „în speţă, Comisia a solicitat informaţii referitoare la mai multe cazuri importante susceptibile să înregistreze întârzieri şi în privinţa cărora este posibil ca instanţele să se pronunţe în lunile următoare”.

Barroso mai arată că a fost salutat de către Comisie răspunsul Guvernului român, „care a furnizat cele mai recente informaţii privind aceste cazuri, precum şi alte cazuri”.

Scrisoarea respectivă a secretarului general Catherine Day a fost publicată în octombrie în presa română, printre dosarele vizate fiind cele ale politicienilor Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, George Becali, Şerban Brădişteanu, George Copos, Decebal Traian Remeş, fostul şef Romsilva Ion Dumitru, Tudor Chiuariu.

Adrian Severin este eurodeputat în grupul neafiliaţilor, el fiind anchetat din 2011 de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă după scandalul investigaţiei sub acoperire a publicaţiei britanice „Sunday Times”. În 2012, procurorii DNA au extins cercetările în cazul lui Severin pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false în vederea înlesnirii unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.

 

 

Recomandările redacției