Angioplastie de fistulă arteriovenoasă realizată în premieră la Arad.

Rezultatul investițiilor Consiliului Județean Arad pentru modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență sunt tot mai vizibile. Dezvoltarea și modernizarea medicinei cardiovasculare în județul nostru a fost un proiect important, iar acum sute de pacienți se bucură deja de intervenții de mare precizie, fără să fie nevoiți să plece pentru asta în alte județe.

Echipa medicală de la Laboratorul de Cardiologie intervențională a efectuat ieri prima angioplastie de fistulă arteriovenoasă. Beneficiarul a fost o pacientă din județul Arad aflată în program de hemodializă de mai bine de trei ani care, datorită unei stenoze severe, la nivelul fistulei, risca să ajungă în imposibilitatea de a continua tratamentul esențial pentru viața ei.

Procedura s-a dovedit un succes, la doar o oră după realizarea intervenției, pacienta efectuând o ședință de hemodializă care a decurs în condiții perfect normale.

Prin transformarea acestei premiere pentru Arad, într-o metodă de tratament de rutină, se deschide o perspectivă excelentă pentru numeroși pacienți, afectați de o patologie care presupune multă suferință. Asemenea intervenții se realizează în puține centre medicale din țară, iar efectuarea lor, și la Arad, înseamnă un beneficiu major pentru acest grup de pacienți”, a declarat dr. Cristian Dină, șeful Laboratorului de Cardiologie Intervențională.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a declarat că această intervenție este posibilă datorită strategiei Consiliului Județean Arad de dezvoltare a serviciilor medicale în Arad: Sunt aproape trei luni de când Laboratorul de Cardiologie Intervențională funcționează în această formulă. Am insistat foarte mult pentru această investiție, fiindcă am vrut să oferim arădenilor posibilitatea să se trateze acasă, la Arad, nu la Timișoara sau în Ungaria. Rezultatele din aceste trei luni sunt foarte încurajatoare. Felicitări echipei medicale și celor care muncesc pentru succesele Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!”.

Intervenția este rezultatul colaborării interdisciplinare între Nefrologie și Cardiologia Intervențională. Medicul nefrolog dr. Oana Știrbu s-a ocupat de hemodializa pacientei și a efectuat întreaga evaluare procedurală, iar medicul cardiolog dr. Cristian Dină (foto) a realizat angioplastia de fistulă.

Recomandările redacției