Începând din această săptămână vom încerca să vă oferim săptămânal, cu precădere joia, câte un interviu cu un reprezentant al sportului arădean. Începem cu Roland Unterweger, alergător amator, originar din Arad însă stabilit de câțiva ani din Olanda. Roland este bine-cunoscut iubitorilor sportului din orașul nostru pentru că de un deceniu participă cu succes la numeroase curse de maraton, semimaraton sau de tip ironman. După o perioadă de pauză, provocată de pandemie, Roland a revenit în activitatea competițională pe distanțe lungi, odată cu Maratonul de la Bruges, care a avut loc la mijlocul acestei luni, și unde a reușit să termine pe un onorant loc 27, din 1500 de participanți. Am profitat de acest moment de revenire a sa în circuitul atletic pentru a purta o discuție despre competiția la care a participat, provocările unui sportiv în perioadă de pandemie dar și condițiile și atmosfera pe care le-a găsit în țara sa adoptivă.

– În primul rând felicitări pentru rezultatul obținut. Înainte de a discuta despre acesta, spune-ne te rog câteva cuvinte despre Maratonul de la Bruges, ca și competiție. Tu ai participat de-a lungul anilor la curse foarte cunoscute în lume, astfel că poți caracteriza foarte bine un concurs din perspectiva dificultății, atât în ceea ce privește condițiile cât și valoarea participanților.

– Mulțumesc, maratonul de la Bruges este un marathon relativ nou pe harta maratoanelor el fiind „abia“ la a patra ediție. Cu toate acestea, cred că va crește foarte repede, are și toate premisele, orașul este minunat, organizatorii la înălțime iar publicul de nota 10+. Bruges este un important oraș turistic dar nu este un oraș mare ca populație și suprafață, și cu atât mai mult am un respect deosebit pentru organizatori, care s-au încăpățânat să aibă și Bruges marathonul lui și le-a ieșit treaba asta de minune. Nu este un traseu ușor, în sensul că se pleacă din centrul orașului unde străzile sunt pavate, se iese apoi pe canalul Bruges-Zeebrugge, unde traseul este in teorie unul rapid doar că odată ajuns în jurul kilometrului 20, dai de Marea Nordului cu nelipsitul vânt și nu e deloc blând, trebuie să te lupți cu el până spre final. Însă atunci când în ultimii trei – patru kilometri ajungi în oraș și simți cum fierb străzile și  mulțimea te poartă până la final, gândurile negre pe care le-ai avut la un moment dat în cursă, gen „cine m-a pus să vin aici, nu mai pot cu vântul ăsta“, dispar și simți că fiecare metru în care te-ai chinuit a meritat pe deplin, iar finalul, in piața principală din Bruges face ca sărbătoarea sa fie completă. Pentru o competiție încă la început, valoarea concurenților a fost una ridicată, cu mulți alergători de elită, unul din principalii concurenți a fost campionul european la marathon cat și campionul național al Belgiei.

– Cum te-ai hotărât să participi la acest maraton, cât și cum te-ai pregătit pentru el?

– M-am hotărât destul de târziu, în principal pentru că mi-am propus să alerg un marathon oficial doar în condiții normale, adică la fel ca înainte de pandemie, iar Bruges a fost unul din maratoanele care au anunțat clar că întrecerea va fi ținută în condiții normale. Nu mai alergasem din octombrie 2019 un marathon „ca pe vremuri“, am mai fost la concursuri cu start în blocuri sau pe parcursul a două zile dar nu m-am simțit bine, sincer mi-a lipsit atmosfera aia de competiție de la început și final, spectatorii de pe traseu, să bat palma cu copiii pe parcursul concursului, să stau după finish la o poveste cu alți alergători sau prieteni, să râdem, sa glumim, sa analizăm cursa la o bere, că tot vorbim de Bruges, orașul berilor. Pregătirea a fost total atipică, în ideea că am pornit la start cu multe necunoscute, nu mai alergasem de mult un marathon oficial așa că nu știam exact unde sunt. Am avut cu două săptămâni înainte și o răceală care m-a scos din ritm și nu am putut să mă antrenez așa cum mi-aș fi dorit, dar știam că în mod normal am avut o vară cu mulți kilometri în picioare, multe alergări de 30-35 de km, așa că trebuia să fie cât de cât ok.

– Cum a fost cursa, cum te-ai simțit și cum îți privești rezultatul acum la final? Unde te situezi în paralel cu obiectivul pe care ți l-ai setat înainte de cursă?

– Cursa a fost splendidă, nici nu avea cum să fie altfel după atâta „secetă“. Mi-am propus de la început să mă bucur de ea și asta am și făcut până la final, nu mi-am propus un timp anume. Mi-am dat seama că partea a doua va fi foarte grea, cu vânt din față. La jumătatea cursei eram pe locul 32 și am terminat pe 27 deci cred că mi-am dozat bine efortul. Timpul alergat nu a fost unul senzațional dar dacă țin seama de ceilalți competitori, de condițiile meteo, de lipsa concursurilor și numărul mare de participanți, cred că locul 27 nu este rău deloc și pot fi mulțumit.

– Cum te-a afectat pe tine ca sportiv această perioadă de pandemie?

– A fost greu, nu este deloc ușor să îți  menți forma sau sa ajungi la un vârf de formă atunci când nu ai o dată exactă pentru un concurs, când totul se anulează, când nu te poți antrena normal, când sălile de sport sunt închise. Îmi aduc aminte că la începutul pandemiei aveam voie să alergăm afară doar singuri și pe o raza de doar câțiva kilomentri în apropiere de casă, a fost un sentiment foarte ciudat. Cred că mai am nevoie de vreo 5-6 luni de normalitate pentru a ajunge la nivelul pe care îl avem înainte de pandemie.

– Ce urmează pentru tine? A fost ultima cursă a anului sau mai mai ai surprize în calendar?

– Urmează o săptămână de pauză după care vreau să încep pregătirea pentru „iadul din Kaasteerle“, așa cum îi spun organizatorii maratonului din Kaasteerle. Va fi la sfârșitul lunii noiembrie, este o competiție grea, maratonul fiind împărțit în 40% asfalt și 60% trail și o diferență de nivel de 900m pe distanță de 42 de kilometri. Este cel mai vechi marathon din Belgia și, chiar dacă traseul nu mă avantajează, vreau neapărat să îl bifez. Posibil și alte concursuri pe distanțe mai scurte dar încă nu m-am hotărât exact, depinde și de cum mă voi recupera după marathon-ul din Kaasteerle.

– În final te-am ruga să ne spui puțin cum este Olanda (sau Țările de Jos ca să respectăm titulatura actuală) pentru un sportiv și mai ales ce facilități au cei care practică în special sportul de masă, din punct de vedere al infrastructurii și ușurinței de a participa la competiții.

– Cred că în primul rând ce găsești aici este respect, unul deosebit pentru cei care fac sport și nu doar pentru profesioniști. Legat de facilități, ce să zic… au tot, fiecare cartier are stadionul lui de atletism, unele chiar mai multe, toate orașele mari sunt legate între ele cu piste de biciclete, practic este foarte ușor să faci distanțe lungi de alergare fără a te intersecta cu mașini, cred că ăsta este un mare plus. Se investește enorm in copii, văd asta și la fetița mea, care a început de anul acesta să practice atletismul. Dacă ne uităm la Olimpiada care a trecut, Olanda și Belgia au fost acolo în față, la marathon de exemplu au luat argint și bronz, noi nici nu am mai reușit să ne calificăm, asta cred că spune tot.

Competiții sunt foarte multe, atât pentru profesioniști, cât și pentru cei ce practică sportul de masă, din luna martie și până prin noiembrie, numai să te țină picioarele, că ai tot felul de concursuri la care să participi în fiecare weekend. În atletism sunt și foarte multe cluburi de amatori care organizează concursuri la un standard destul de ridicat, au și clasamente la sfârșitul anului pe regiuni, orașe, le place să fie competitivi.

Recomandările redacției