Doar două zile a durat așa-zisa aventură a lui Cristian Monac la FC Vaslui. Contactat telefonic de „oficialii” utiști, atacantul de 21 de ani și-a dat seama că a greșit când a început pregătirile cu o altă grupare, atâta timp cât el mai are contract cu „Bătrâna Doamnă”. „A recunoscut că a fost luat de val și că a fost influențat să meargă la Vaslui. E de înțeles că-și dorește să joace mai sus, dar nu asta este calea. Poate, dacă ne cerea permisiunea să se antreneze cu altă echipă, acceptam, dar nu se procedează cum a făcut-o el. Până la urmă, îl înțelegem, e un fotbalist tânăr, care acționează mult din impuls și mai este și influențabil. Cert este că el s-a întors la Arad și acum totul este în regulă”, a menționat Gheorghe Constantin, despre fotbalistul care s-a prezentat miercuri dimineața la sediul clubului din Calea Aurel Vlaicu.
Ceva mai supărat s-a arătat Adrian Falub, care luni refuza să creadă că Monac ar putea părăsi echipa fără a spune nimăniu nimic. „De Monac nu s-a prea auzit până nu l-am folosit meci de meci la UTA. Nu spun, băiatul a meritat să joace, însă nu cred că noi, cei care am avut încredere în el, meritam să aflăm din ziare că e la Vaslui. Putea da un telefon, un mesaj, orice… Nu e rău că fotbaliștii noștri sunt curtați de echipă de prima ligă, doar că nu se procedează așa. Monac e jucătorul UTA-ei și cine vrea să-l ia trebuie să achite o sumă de transfer”, a afirmat Adrian Falub, care, însă, nu va avea vreo problemă să colaboreze cu tânărul fotba-list arădean și pe mai departe.

A1 277
Pedofilie la Casa de tip familial din Lipova. Doi copii, de 13 și 16 ani, violați de un neamț, membru al unui ONG menit să ajute astfel de copii
citește mai mult »