Au apărut noi informații despre Ioan Crișan. Afaceristul asasinat cu bombă la Arad avea amantă, scrie antena3.ro.

Ioan Crișan, afaceristul asasinat cu bombă la Arad, avea amantă.

Femeia era contabilă la firma acestuia și a recunoscut idila în timpul audierilor.

Anchetatorii iau în calcul acum ipoteza în care soția lui Ioan Crișan să fi știut că este înșelată și ar fi vrut să se răzbune pe acesta.

Înainte de asasinat, bărbatul a fost surprins de camere de supraveghere când intră în bloc, după ce a stat la o terasă din apropiere timp de 20 de minute, cu un pahar de coniac în față.

Localul se afla lângă imobilul în care afaceristul locuia, astfel că Ioan Crișan era unul dintre clienții fideli ai terasei.

Angajații de la terasă susțin că nimic din comportamentul omului de afaceri din Arad nu ar fi trădat o supărare a acestuia. Mai mult decât atât, ori de câte ori venea acolo, omul stătea retras la masa lui și nu vorbea cu angajații, doar își comanda cafea sau apă plată.

Totuși, cu două zile înainte de momentul în care și-a pierdut viața, Ioan Crișan a comandat un pahar de coniac și o apă plată. Cei care îl cunosc pe omul de afaceri îl caracterizează ca fiind un bărbat discret, mereu solitar și nu se plângea cu absolut nimic celor din jur.

Ioan Crișan deținea una dintre puținele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată în comuna Iratoșu din județul Arad.

Afaceristul a fost asasinat la comandă, sâmbătă dimineaţă, 29 mai 2021, în parcarea unui magazin din Arad, la scurt timp după ce a ieşit dintr-o cafenea în care s-a întâlnit cu câţiva prieteni.

Recomandările redacției