beatUn bărbat şi-a avariat maşina şi poarta unei case, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii de la Poliţia oraşului Sântana l-au depistat pe B. Gavril, în vârstă de 26 de ani, care în timp ce a condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă intrând în poarta unui imobil, de pe raza localităţii Sântana.

În urma coliziunii nu au rezultat victime, doar avarierea uşoară a autoturismului şi a porţii respective. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,11 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa alcoolului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Cercetările continuă.

Recomandările redacției