În ultima vreme se aduce tot mai mult în discuție necesitatea reintroducerii pedepsei capitale în țara noastră. Valul părerilor pro-introducere a pedepsei cu moartea a venit în special în urma uciderii Antoniei, fetița de patru ani care a fost izbită cu capul de pereți până și-a dat duhul în mâinile criminale ale tatălui ei vitreg, Beniamin Florin Crișan. Este și greu să înăbuși sentimentul de revoltă față de acest bărbat, pe care eu personal îl consider mai mult decât un monstru, un adevărat criminal odios, fără strop de ceva uman în el. Beniamin Crișan este atât de odios și de diabolic încât la reconstituirea crimei a fost în stare să joace un teatru ieftin și perfid, vărsând lacrimi de crocodil, însă printre suspine lăsa foarte clar să se înțeleagă faptul că „am fost sub influența drogurilor“. Știe că acest lucru poate cântări enorm în fața instanței și îl exploatează la maxim. Nu sunt eu acuma nici judecător și nici procurorul care îl acuză, dar nu pot să nu remarc faptul că un drogat nu era capabil să ascundă crima pe care a făcut-o, să introducă trupul fetiței într-un geamantan, să îl care cu taxi-ul, să îl ardă și apoi să mușamalizeze totul cu atâta precizie. Dacă era atât de afectat de incidentul în urma căruia Antonia a murit, primul lucru era să pună mâna să încerce să o salveze, să sune la ambulanță. Un om care își pierde luciditatea din cauza drogurilor nu este atât de atent la detalii pentru a ascunde cadavrul copilei pe care la reconstituire, printre lacrimi false , susține că „a iubit-o enorm“. Beniamin Crișan nu demonstrează prin lacrimile sale decât că este posesorul unei minți diabolice, că nu este altceva decât un criminal odios, cu sânge rece.

Și atunci se naște întrebarea dacă pentru un astfel de om nu se cuvine pedeapsa capitală.

Recunosc că până nu demult eram total împotriva unei astfel de pedepse. Dumnezeu este singurul care ne-a oferit în dar viața și tot El este singurul îndreptățit să ne-o ia. Suntem creștini și considerăm că omului nu trebuie să îi fie luată șansa de a se putea mântui. Pentru mântuire, însă este nevoie de remușcare, de părere de rău – sinceră. Aș fi fost pentru viața criminalului Antoniei, dacă imediat după ce a omorât-o ar fi încercat să o salveze sau măcar să se predea atunci, nu să ascundă cadavrul, să îl ardă, iar apoi să urmărească știrile în care erau prezentate faptele sale, făcându-și în tot acest timp planuri elaborate cum să scape. Nu, din punctul meu de vedere acest individ nu mai trebuie să trăiască. Merită pedeapsa capitală.

Un alt lucru care m-a făcut să îmi schimb percepția despre necesitatea pedepsei cu moartea sunt cuvintele rostite de părintele Arsenie Papacioc: „Nu să cerem moartea pentru răul pe care ți-l face ție, ci să cerem moartea pentru un drept al întregii societăți. Pentru că sunt răufăcători în stil mare, care ucid, care omoară, care dau foc, care fură, care pângăresc, violează. Ei, m-am referit la aceștia care-s un mare rău social. Aceasta ține în primul rând de cei care ne conduc. Căci nu degeaba poartă sabia. Că lor nu li se cere să facă rugăciuni adânci. Li se cere să facă dreptate“.

Câteva date despre pedeapsa cu moartea

În România, în timpul regimului Ceaușescu, au fost executate 104 persoane. Între 1965 și 1989 Tribunalul Militar București a condamnat la moarte 47 de persoane.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii pe viață. Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu (25 decembrie 1989).

La nivel mondial, patru ţări reprezintă 90% din totalul execuţiilor din 2020: Iran (246), Pakistan (107), Irak (45) şi Arabia Saudită (27).

În 2020 au fost înregistrate cel puţin 1.477 de condamnări la moarte, în 54 de ţări, cu 36% mai puţine decât în 2019, când s-au înregistrat cel puţin 2.307 condamnări la moarte în 56 de ţări. Această scădere se datorează în parte pandemiei de COVID-19, care a provocat perturbări şi întârzieri în funcţionarea sistemelor judiciare din întreaga lume.

În acest moment, un număr de 53 de state încă mai aplică pedeapsa cu moartea ca pedeapsă pentru persoanele care comit crime deosebit de grave.

Metodele de execuție variază de la o țară la altă și includ spânzurarea, împușcare, injecția letală, electrocutarea și decapitarea.

Una dintre țări care încă mai aplică pedeapsa capitală este Pakistanul, unde cetățenii trebuie să respecte legile islamice. Codul Penal Pakistan prevede pedeapsa cu moartea pentru 27 de infracțiuni diferite, cum ar fi violul, actul sexual în afara căsătoriei și traficul de droguri.

În 2019, 22 de persoane au fost executate în șapte state din SUA. Metoda cea mai des folosită a fost injecția letală, urmată de elecrocutare.

Belarus este singura țară europeană care nu a eliminat această pedeapsă, executând două persoane în 2017 și peste 200 din 1990 până în prezent.

Aproape 90% dintre pedepsele capitale de la nivel mondial s-au întâmplat în doar patru țări: Iran, Irak, Pakistan și Arabia Saudită – dar aceste cifre exclud China și Coreea de Nord, unde numerele rămân un secret de stat.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției