Între ciori şi porumbei

0
314

Campania a trecut! Problemele, atâtea câte sunt, au rămas. Politicienii, învingători şi învinşi, sunt datori să-şi pună în practică programul electoral. Sau, măcar, să încerce. Aradul e departe de a fi un loc perfect. Nu e nici măcar un loc normal. Statisticile de tot felul ne dau peste medie la salarii, la nivelul de trai, la confort. Atât doar că eu nu cred în statistici. Grigore Moisil a avut o versiune originală a teoriei mediilor. „dacă stai cu o bucă pe o stană de gheaţă şi cu cealaltă pe o plită încinsă, în medie eşti în regulă. Dar e vai de fundul tău!” Cam aşa a spus marele matematician român.
Şi cam aşa suntem şi noi, arădenii. În medie (şi-n statistici) ne e bine. Dar realitatea cotidiană contrazice acest bine. Şi, logic, în această contradicţie de idei, în acest paradox dintre  real şi statistic, politicienii nu se consideră vinovaţi. De vină e, de cele mai multe ori, mortul.
Cum n-a murit nimeni într-atât de notoriu încât să se poată da vina pe el, cum nu putem da vina pe soartă, iar Dumnezeu e intangibil (Doamne câte voturi s-au dirijat prin voia enoriaşilor), cel mai bine e să dăm vina pe vreme. De ce? Şi mai ales cum? Numic mai simplu…
În primul rând, vremea nu merge la vot! Cine-ar vrea să voteze cu vremea? Apoi, toţi ştim că vremea e imprevizibilă, deci nu ne putem baza pe ea.  Dacă dăm vina pe vreme, nu păţim mai nimic. Eventual se mai răzbună pe noi cu vreo furtună, caniculă sau grindină, dar acesta nu e decât un nou şi bun prilej ca să dăm, din nou, vina pe ea. Şi cât putem da vina pe vreme, oho! Nu merge canalizarea pluvială? De la prea multă ploaie… S-au crăpat pistele de bicicletă? De la prea mult ger… Şoselele şi trotuarele proaspăt asfaltate deja sunt vălurite şi apar gropi? De la caniculă… Creşte preţul la Gigacalorie? Asta e deja dublă vină, că ba o zi e cald, ba una rece, şi o iau ţevile razna şi se produc pierderi pe traseu. Ne năpădesc ţân­ţarii, gărgăriţele, ploşniţele şi căpu­şele? Iar o dublă vină, o combinaţie dintre umezeală şi caniculă… Deci, e clar: vremea e cel mai bun ţap ispăşitor.
Mai nou, ne-au năpădit ciorile. Mai ales în centrul oraşului. Nu poţi s-auzi ca lumea nici măcar un claxon de bizon nervos că ţi-l acoperă sonic ciorile. De împuşcat n-ai voie să le-mpuşti, că vine Brigitte Bardot a ciorilor şi te trezeşti cu un scandal internaţional. De adăpost nici nu vreau să mă pronunţ, că dau idei altora şi ne trezim că ne costă întreţinerea unei ciori comunitare cam de trei ori mai mult decât aceea a unui câine. Şi nici nu ţi le-adoptă nimeni. Mi-e ciudă că nu pot da vina pe vreme, cu ciorile astea. Că astea-s ele însele cu vreme, adică trăiesc mult. M-am gândit la proiectul mai vechi, cel cu porumbeii, când s-au căutat soluţii de îndepărtare a porumbeilor din preajma clădirilor istorice. Ba cu grilaje dotate cu ţepuşe, ba cu dispozitive acustice pe bază de ultrasunete. Bine că n-am ajuns la nici un rezultat pentru că unele clădiri istorice îşi mai păstrează ornamentele cu ajutorul găinaţului de porumbel (n-am găsit alt termen!), că altfel…
Acum pe bune, ar trebui ca politicienii să nu se culce pe-o funcţie şi să pună osul la treabă. „Porumbeii” din campania electorală au cam trecut. Şi-am rămas doar cu ciorile noastre de zi cu zi…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.