Bilanțul anului 2018 Clubul Sportiv Universitatea Arad e mai mult decât pozitiv. Gruparea manageriată de Ovidiu Șerban a făcut un salt important față de anii precedenţi, dublându-și practic rezultatele cu care s-a punctat la nivel naţional. „Sunt 220 de rezultate ce ne-au adus punctele unei clasări printre cele mai bune zece cluburi din ţară. Mi-este greu să-i enumăr pe toţi sportivii medaliaţi sau cu clasări bune, dar suntem mândri de ei şi ne punem mari speranţe în evoluţii din ce în ce mai bune în anii ce urmează. Faţă de 2017, bugetul clubului a crescut nesemnificativ, de la 1.135.232 de lei, la 1.141,409 de lei, rezultatele obţinute fiind oricum superioare condiţiilor pe care le oferim. Chiar i-am surprins pe cei de la Minister, care de obicei se confruntă cu cluburi ce au cheltuieli de regie de 50%, în timp ce la noi acestea ajung undeva la 13%. Aşa ştim noi să lucrăm, nu degeaba există sportivi valoroşi din ţara asta care ne-au ales pe noi în detrimentul altora. Ne ţinem în proporţie de 95% promisiunile, restul de 5%…trăim în România”, spune Ovidiu Şerban.
158 de medalii la cinci secţii, cu atletismul şi
gimnastica aerobică mereu în prim-plan
Contul medaliilor obţinute de sportivii CS Universitatea Arad pe anul 2018 este unul impresionant. Între campionate mondiale, europene, balcanice, universitare sau naţionale, cupe şi openuri europene sau Gimnaziade, prezenţele pe po­diumurile de premiere se ridică la 158. 51 de medalii de aur, 60 de argint şi 48 de bronz au adunat secţiile de atletism (antrenori Constantin Miclea, Margareta Barbu şi Gabriel Boga) gimnastică aerobică (antrenori Ramona Haidu, Elena Odorog, Damaris Pană, Denisa Maxinan, şah (antrenor Rusalim Ardelean), judo (antrenor Mihai Telechi) şi rugby (antrenori Marian Grindei şi Constantin Miu) . „La atletism, dominăm proba de maraton băieţi, prin Sorin Mîneran, pe care o să-l împingem din spate pentru a face barem de calificare la Olimpiadă şi Constantin Surlea, care va deveni sută la sută al nostru din 2019. De altfel, se vor scoate dublele legi­timări şi atunci alergătoarele de fond, Roxana Bîrcă şi Cristina Simion vor puncta doar pentru clubul nostru. Am avea posibilitate să o transferăm şi pe Ancuţa Bobocel, dar ea are deja 36 de ani şi suntem obişnuiţi să gândim în perspectivă la acest club. La gimnastică aerobică, am avut şi în acest an destule medalii mondiale şi europene, naţionale să nu mai zic. Deşi supărăm puţin Bucureştiul, cei de la lotul naţional nu ne pot ignora – totuşi – şi vor duce trei copii de-ai noştri la campionatul european din Azerbaidjan, pe Anamaria Rugină, Daniel Ţavoc şi Darius Brânda. La jocurile europene de la Minsk, din Ucraina, le vom avea – probabil – Fran­cesca Morar şi Zsofia Meszar. La şah, grupele de copii şi veterani duduie, iar dacă s-ar înţelege mai bine dintre ele ar fi perfect. Judokanii şi-au făcut şi ei bine treaba, pe Kunszabo sper să-l trimitem la Olimpiadă. Anul acesta, am punctat şi cu rugbiştii, la campionatul de rugby în 7, unde au obţinut locul 4. Dar, marea realizare de la această secţie, ar fi cele două echipe de juniori transferate de la Timi­şoara, de Under 14 şi Under 16, care şi-au câştigat deja dreptul de a participa la turneele finale naţionale de la anul”, a mai punctat Şerban.
Regretele se leagă de echipa de baschet feminin şi plecarea lui Amado Lazea
Cunoscând problemele legate de finanţarea echipei de baschet FCC ICIM Arad, Ovidiu Şerban a intenţionat să le încorporeze pe „galben-albastre” clubului CS Univer­- sitatea. „Am făcut toată documentaţia, am trimis-o la Ministerul Tineretului şi Sportului, dar nu am primit aviz favorabil. Ar fi fost un lucru excelent pentru Arad, pentru baschet şi iubitorii acestui sport, care nu sunt deloc puţini. Dar, poate vom reuşi pe viitor şi asta pentru că Marcel Urban este un manager de va­loare cu care se poate colabora şi se face performanţă”, a menţionat Ovidiu Şerban.
Totodată, acesta susţine că plecarea lui Amado Lazea de la club e pierdere imensă pentru judo-ul arădean. „Când am reuşit să-l covingem pe Amado să rămână la noi, eu şi domnul profesor Telechi eram convinşi că secţia de judo va creşte automat. Şi aşa s-a şi întâmplat atâta timp cât Lazea a activat la noi. Dar, din motive care mie îmi scapă, nu i
s-a putut găsi un post în învăţământ şi a fost nevoit să plece în Austria. Îl înţelegem perfect, deoarece numai din indemnizaţia de la clubul nostru nu se poate trăi”, a adăugat preşedintele CS Universitatea.
O secţie de volei şi bani publici pentru rugby
În bugetul pe anul viitor, CS Universitatea trebuie să îi prindă cu normă întreagă pe sportivii care vor renunţa la dublă legitimare, dar gândurile zboară şi spre o nouă secţie. „Va fi un efort suplimentar din punct de vedere financiar din partea noastră, dar sportivii aleşi de noi îl merită cu prisosinţă. În plus, intenţionăm să ne extindem cu o secţie nouă, cea de volei, unde suntem în discuţii cu un club din Arad. Bineînţeles, ne orientăm spre una-două grupe de copii la început”, ne-a mai mărturisit Şerban.
Şi tot acesta susţine că la prima secţiune de proiecte la Centrul Cultural Municipal Arad se va înscrie şi CS Universitatea pentru o finanţare pentru echipa de rugby. „Legea a devenit clară şi de acum se pot da salarii din bani publici. Dacă rezolvăm această problemă la Arad, vom face tot posibilul să devenim din nou tari la rugby, mai ales că Timişoara este în picaj în această parte a ţării. Dar, nu e treaba mea să vorbesc despre acest lucru, doar că au venit deja câţiva jucători de la Timişoara aici şi s-ar putea să mai sosească şi alţii de la anul. Bineînţeles, cu condiţia de a ni se acorda şi nouă finanţare conform legii”, a încheiat Şerban.

Recomandările redacției