Între Marele Licurici şi Marele Vecin de la Răsărit

Zică cine ce-o vrea, dar un stat este cu adevărat puternic, nu neapărat dacă are o armată mare şi fioroasă, aşa cum este cazul „Marelui Vecin de la Răsărit” (n.r. Rusia, pentru cine nu-şi mai aminteşte cum vorbeau comuniştii români pe vremuri), ci atunci când are, în primul rând, instituţii puternice, cum se întâmplă, de regulă, în statele occidentale, unde au fost anchetaţi preşedinţi în funcţie sau foşti preşedinţi, premieri sau foşti premieri, miniştri sau foşti miniştri, parlamentari sau foşti parlamentari şi lista ar putea continua, fără ca marea masă a populaţiei să creadă că este vorba doar despre răzbunări politice. O instituţie este cu adevărat puternică atunci când sistemul funcţionează cât mai independent posibil de influenţele negative venite din partea politicienilor aflaţi temporar la conducere şi în general, independent de orice influenţă menită să-l facă să încalce legea. Abia când se întâmplă acest lucru, oamenii au încredere în instituţia cu pricina, au încredere în sistem şi încetează să o mai ia pe căi ocolite, după modelul patentat în România de tot felul de politicieni şi oameni de afaceri de succes, care şi-au croit averi impresionante în câţiva ani. Dacă omul simplu vede însă că un comerciant care încalcă legea este protejat de Protecţia Consumatorilor, spre exemplu, dacă un politician despre care toată lumea ştie că a băgat mâna în bugetul pe care l-a gestionat scapă basma curată, dacă un om al legii nu este sancţionat atunci când calcă pe bec, încrederea în sistem o ia la vale, iar cu cât o instituţie este mai slabă, mai lipsită de credibilitate, cu atât gradul de corupţie este mai mare. Trebuie să recunoaştem că trimişii Marelui Licurici (n.r. adică Statelor Unite ale Americii, după cum se exprima la o discuţie purtată la un pahar fostul preşedinte Băsescu) aveau dreptate când spuneau că un stat slăbit din cauza corupţiei devine vulnerabil la ameninţările externe. Or, în actualul context internaţional, Marele Licurici nu vrea în ruptul capului o Românie vulnerabilă, pentru că Marele Vecin de la Răsărit atâta aşteaptă. Din acest punct de vedere, avem o mare şansă. Încetul cu încetul, pas cu pas, încrederea românilor în DNA creşte, semn că avem măcar o instituţie cu adevărat puternică. Acum este însă foarte important să nu se facă abuzuri, să nu se facă din ţânţar armăsar, pentru că ar putea exista riscul să cădem în cealaltă extremă, când o instituţie este temută, fără a fi respectată şi fără ca cineva să aibă încredere în ea. Ceea ce, cu siguranţă, nu este de dorit.
În încheiere nu pot decât să spun că sper să avem din ce în ce mai mulţi puternici ai zilei care au încălcat legea trimişi după gratii, iar prejudiciul produs de ei să se întoarcă la bugetul de stat. România a fost considerată de mulţi, mult prea multă vreme, ca fiind un sat fără câini, unde fiecare putea să facă ce vrea, fără să fie tras la răspundere. Este vremea ca acest lucru să se schimbe.