Interviu cu primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa

IMG_0926 IMG_0918 IMG_0907 IMG_0903 IMG_0900 IMG_0894 IMG_0892Despre realizările din comuna Hășmaș am mai discutat în urmă cu circa doi ani cu primarul acesteia, Cornel Popa. De atunci lucrurile au evoluat iar inimosul primar a dorit să ne arate pe viu rezultatele zbaterilor sale din ultima vreme: demararea a numeroase lucrări de modernizare în majoritatea satelor aparținătoare comunei, ceea ce a transformat-o într-un adevărat… șantier! Aflată la poalele celebrilor Munți Codru Moma, comuna Hăşmaş are şase sate: Hăşmaş – sat de reşedinţă, Agrişu Mic, Botfei, Clit, Comăneşti şi Urvişu de Beliu. Sunt aşezări cu rădăcini adânci în istorie, situate între văile Crişurilor Alb şi Negru, în sectorul cel mai înalt al județului – peste 800 metri.
După o vizită pe… amplul șantier al comunei, i-am solicitat primarului Cornel Popa lămuririle ce s-au impus vizavi de stadiul acestor lucrări.
– Domnule primar, despre ce proiecte vorbim și în ce stadiu se află?
– Ați observat că avem proiecte în derulare, în diferite stadii. Nu e ușor de gestionat astfel de situații dar eu nu sunt dintre cei cărora le place să se plângă; dimpotrivă, eu mă lupt pentru ce doresc să obțin. La ora actuală am trei proiecte în derulare, pe fonduri europene, prin PNDR, în valoare totală de un mi­lion de euro. Primul proiect este pentru modernizarea drumului comunal DC12 Hășmaș-Urvișu de Beliu, în lungime de trei kilometri. Este finanțat prin Măsura 322-d, care înseamnă refacerea unor zone calamitate – în cazul nostru prin       inundații; valoarea proiectului este 588 mii de euro. Lucrarea e începută din martie 2014, cu finalizare în septembrie 2014 – deci în șase luni. Prin ea se va asigura o legătură civilizată între satul Urvișu de Beliu cu centrul de comună și legătura cu orașele județului. Chiar dacă aici sunt numai 94 de gospodării – cu circa 300 de locuitori, vrem ca și aceștia să poată beneficia de utilități civilizate precum și vizitatorii zonei. Asfaltul va avea 12 cm grosime, lățimea drumului fiind de cinci metri iar lungimea de trei kilometri. În afara satului drumul va fi de pământ iar în sat vor fi amenajate rigole betonate pentru scurgerea apelor pluviale. Sunt prevăzute și podețe și căi de acces la gospodării. Se vor consolida și malurile pârâului, cu ajutorul ga­bioanelor și arocamentelor; aceasta este cea mai scumpă investiție din comună.
Cel de-al doilea proiect european se referă la încurajarea și promovarea turismului în zonă. Va­loarea lui este de 227.000 euro și se realizează prin Măsura 313 din cadrul PNDR. Proiectul are ca scop promovarea minunatelor locuri ale zonei, alături de promovarea ancestralelor tradiții și obiceiuri locale de o frumusețe și originalitate aparte. Proiectul va permite realizarea unui traseu turistic prin toată comuna și împrejurimile ei, care să poată fi străbătut cu: mașina, bicicleta, căruța ori… „la picior“.
Prin al treilea proiect dorim să salvăm pieirea și uitarea obiceiurilor și tradițiilor locale dar și a obiectelor de valoare etnografică și istorică aflate – încă! – în gospodă­riile țărănești; vorbim de amenajarea unui Muzeu al Satului în Agrișu Mic. Valoarea proiectului este de 126.000 euro și este finanțat prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Microregiunea Văilor Crișului Alb și Crișului Negru. Muzeul va fi amenajat într-o clădire veche de peste o sută de ani, în care a fost demult casa învățătorului; mobilierul și celelalte piese ce vor fi expuse vor proveni de la locuitorii comunei, prin donații.
– Am înțeles că mai aveți un proiect, mai aparte. Despre ce este vorba?
– Da, mai avem un proiect ce se va realiza în Botfei, cu fonduri de la Ministerul Muncii, fiind aproape de finalizare. Este un Centru de Zi, destinat prevenirii separării copilului de familia sa; valoarea investiției fiind de 70.000 euro – din care 90% vine de la Ministerul Muncii și 10% din bugetul local. Centrul se va finaliza până la întâi septembrie 2014 și va găzdui 15 copii școlari provenind din cele mai nevoiașe familii din Botfei, în special de etnie romă. Copiii din clasele I-VIII vor fi aici zilnic: după terminarea orelor ei merg acasă, își pun în ghiozdane cărțile pentru a doua zi și își pregătesc apoi lecțiile.
– Spuneți-ne care sunt celelalte investiții pe care le aveți în plan pentru următoarea perioadă?
– Evident că în acest an vom face și alte investiții, cu bani din bugetul local, în principal, care este în jur de 1,5 milioane lei. Astfel, 500.000 lei sunt destinați continuării ori începerii unor obiective de investiții noi, dintre ele putem aminti continuarea modernizării străzilor secundare. Lucrarea e începută în anul 2013 și se va finaliza în 2015 și presupune moder­niza­rea a 1,1 km de străzi în localitatea Hășmaș, respectiv străzile, cum sunt numerotare 3, 4, 5 și 6. Acestea se vor moderniza cu covor asfaltic, canalizare pluvială, rigole be­tonate, trotuare asfaltate și consolidarea malurilor pârâului Hășmaș cu gabioane. Datorită fondurilor reduse de la bugetl local suntem obligați să realizăm acest gen de lucrări pe parcursul mai multor ani. Valoarea totală a investiției, derulată pe durata a trei ani se ridică la peste 600 mii lei, bani proveniți de la Consiliul Județean. Puteți vedea câte proiecte avem, deși suntem o comună mică, amplasată și la marginea de Nord-Est a județului. O altă investiție pe care o licităm în următoarele zile va fi Modernizarea Drumului Comunal DC10 Hășmaș-Clit, pe o lungime de 2,5 km, valorea ei fiind de 1,45 mii lei, drum ce-i va deservi atât pe cei 70 de localnici cât și pe cei care străbat și vor străbate în viitor această zonă.
Va demara în curând și reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural din Comănești, unde vom investi 110 mii lei. Aici vom amenaja și un loc de joacă pentru copii și de odihnă pentru adulți. Pentru zona celor două comunități de romi din Botfei și Urvișu de Beliu voi realiza în vară două fântâni arteziene. Am construit și un pod peste Valea Hășmaș, util pentru accesul la circa 200 ha teren agricol.
În toate cele șase sate ale comunei este alocată suma de 180 mii lei pentru: podețe, drumuri agricole ș.a. Au fost finalizate și lucrările de amenajare a zonei centrale, a Centrului Civic Hășmaș, de care dă cu ochii orice vizitator al comunei.

Recomandările redacției