Update: Nici cei din localitatea Buhani nu au fost mi norocoși. Aproximativ 15 gospodării au fost inundate. Din fericire, apa este în scădere, cei din Detașamentul Sebiș au intervenit la timp. Cu toate acestea, cel puțin până dimineață, cinci persoane, dintre care patru adulți și un copil vor fi relocați la Căminul Cultural Buhani. 

Cu toate că ziua de azi a fost una cu temperaturi ridicate de vară, se pare că seara a venit la pachet cu noi inundații. 

După atenționarea meteorologică care s-a lansat cu doar câteva ore în urmă, se pare că au sosit și rezultatele. 

Astfel, în momentul de față, Detașamentul Sebiș și SVSU Dezna au intervenit pentru scoaterea apei din aproximativ 30 de gospodării care au fost, din nou, inundate puternic într-un timp relativ scurt. 

Oamenii s-au mobilizat și se lucrează intens pentru a reuși să scoată toată apa din gospodării. 

Recomandările redacției