Învârtitul în cerc…

Politicienii au două opţiuni: pot conduce bine sau prost. Şi ghici ce? De cele mai multe ori conduc prost. Acum după câţiva ani ne întoarcem de unde am plecat. Preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi de către consilieri şi nu de către popor. Toate variantele au avantaje şi dezavantaje. Varianta actuală este una în care un asemenea personaj poate fi asemuit cu un mic preşedinte la scara de 1 la 41. În fond are un soclu construit dintr-un vot popular mai consistent decât al unui parlamentar. Cert este că ne învârtim în cerc. În loc să ne perfecţionăm ajungem la concluzia că vechea procedură a fost mai bună. La fel şi cu alegerile parlamentare. Probabil se va reveni la votul pe listă. După un „monstru parlamentar” de aproape 600 de capete şi nu tot atâtea minţi, se pare că se va reveni la votul pe liste sau un sistem combinat. În orice caz un
mecanism care va fi mai aproape de o ierarhie a valorii. Pentru că orice forma­ţiune îşi va pune în frunte personali­tăţile cele mai marcante, măcar din punct de vedere profesional şi al unei bune reputaţii. Până la urmă cea mai bună variantă ar fi democraţia directă. Adică modelul helvet. Pentru că oamenii ştiu cel mai bine ce este bine sau rău pentru ei. Nu mai departe de câteva luni s-a lansat în Elveţia o iniţiativă legislativă prin care Casa unică de sănătate ar fi înlocuit cele aproximativ 60 de case de asigurări de sănătate private.  Motivul invocat a fost că îi costă prea mult pe asiguraţi. Fapt este că sistemul elveţian de sănătate este unul dintre cele mai bune şi mai performante din lume.  Numai că, aşa cum spuneam, în Elveția democrația este una directă și chiar că se întoarce la popor, cum în mod demagogic se clamează și la noi. Iar întoarcerea la popor înseamnă referendum. Care s-a și întâmplat pe această temă. Iar rezultatul a fost că, 61,8 % dintre elveţieni au votat cu  „nu”  înfiinţarea unei case unice publice de asigurări de sănătate. Pentru adoptarea textului, era necesară o dublă majoritate: majoritatea votanţilor şi majoritatea celor 26 de cantoane care formează Elveţia. Altfel spus elvețienii n-au vrut să ia… pastila politicienilor și să scape, chipurile, mai ieftin. Cum vroiau politicienii şi nu a vrut poporul. Nu degeaba, în 1826, Dinicu Golescu, în „Însemnare a călătoriei mele”, scria: „În Elveția, nobil și prost nu este, ci toți sunt frați compatrioți”.
La noi, foarte mulți dintre politicienii ajunși la un anumit nivel al democrației reprezentative riscă să fie atinși de un sindrom. Acela al ruperii de realitate. Și chiar mai mult decât atât, ajung să creadă că doar ei au soluția și știu ei mai bine decât oamenii care i-au înscăunat ce e mai bine pentru cei de jos. Iar de multe ori, ca să nu zicem de cele mai multe ori, sunt într-o continuă eroare. Și aleg cele mai proaste soluții pentru oameni. Iar acest învârtit în cerc este până la urmă o dovadă certă…