Elevii arădeni din clasa a VIII-a vor trebui să completeze în acest an un chestionar cu privire la ce școală vor dori să urmeze. Copiii vor fi  întrebați la ce școală vor să meargă mai departe și dacă au auzit că primesc 400 de lei pe lună în cazul în care aleg învățământul dual. Chestionarul este  publicat pe site-ul edu.ro. Prin acest tip de formulare oficialii vor să afle care sunt criteriile care stau la baza deciziei de alegere a liceului sau școlii profesionale, precum și dacă adolescenții au luat hotărârea din proprie inițiativă sau la îndrumarea părinților.

Chestionarul este anonim și poate fi completat în 5 minute, potrivit inițiatorilor. Elevii sunt întrebați mai întâi dacă școala lor este din mediul rural sau urban și apoi ce tip de învățământ vor să urmeze după clasa a VIII-a.

De asemenea adolescenții  sunt întrebați ce contează pentru ei în luarea deciziei de a continua spre liceu sau spre o școală profesională, spre o rută teoretică sau vocațională sau doar să continue studiile. Răspunsul fiind multiplu de data aceasta.

Apoi chestionarul se axează pe învățământul profesional dual, numit „învățământ dual”, următoarea întrebare fiind de fapt o promovare a beneficiilor pe care acesta le oferă.

Chestionarul este disponibil până la data de 21 mai

Prezentarea ofertei complete cu toate școlile care oferă clase de învățământ dual a fost publicată pe site-ul educatiacontinua.ro.

  • O profesoara spune:

    De parca elevii de clasa a VIII a ar putea intelege ce inseamna invatamantul dual dintr-un chestionar…Cand majoritatea adultilor nici nu stiu ce inseamna.De curiozitate cate clase de dual sunt prevazute pt anul scolar viitor??

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției