piataMunicipalitatea arădeană va continua lucrările de reabilitare a străzilor din zona Pieţei Mihai Viteazul, zonă în care se are în vedere implementarea unui sistem de semaforizare pentru fluidizarea circulaţiei.
Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, lucrările de reabilitare a străzii Crişan au fost finalizate, astfel încât se va putea trece la reabilitarea străzilor Tudor Vladimirescu şi Cloşca.
“Am luat decizia să reabilităm infrastructura din zona Pieţei Mihai Viteazul. Vom avea posibilitatea să lărgim drumul, să avem două fluxuri de circulaţie şi două zone de parcare. Intersecţia dintre străzile Tudor Vladimirescu şi Crişan va fi semaforizată astfel încât traficul de pe strada Tudor Vladimirescu, va deveni prioritar la culoarea verde a semaforului ceea ce va duce la diminuarea circulaţiei din zona Pieţei Mihai Viteazul”, a precizat Gheorghe Falcă.

Recomandările redacției