Cu toate că în zilele de azi oamenii preferă comoditatea în defavoarea calității, piețele din Arad încă se țin pe picioare, având parte și de îmbunătățiri majore anul acesta.
E drept că poate este mult mai ușor să mergi într-un supermarket și să îți faci toate cumpărăturile dintr-o lovitură, decât să mergi la piață, să cumperi doar legume, fructe, brânzeturi sau carne, plimbându-te prin toată hala și mai apoi să mergi la un supermarket și să îți iei ce îți mai lipsește. Cu toate acestea, un client exemplar, care vrea să consume alimente proaspete și de calitate, să socializeze și să ajute producția autohtonă și mai ales producția țăranului român, va alege întotdeauna piața.
SC Târguri Oboare Pieţe SA Arad, instituția care are în subordine piețele din Arad încearcă în fiecare an să readucă cumpărătorii la ceea ce a fost o dată. Poate unii se plângeau că este prea frig, că îi plouă, și asta nu doar cumpărătorii, dar și comercianții, iar pentru asta, TOP Arad s-a pus serios pe treabă, mai ales în cursul acestui an.
Hală modernă la Miorița
Stelian Nistor, directorul TOP-ului din Arad, ne-a povestit investițiile pe care le-au realizat anul acesta, dovedind că nu au stat degeaba și au încercat să asigure cele mai bune condiții pentru o bună desfășurare a comerțului.
„Anul 2018 a fost un an bun din punct de vedere al organizării acti­vității și pentru buna desfășurare a piețelor am realizat o investiție destul de mare la Piața Miorița, unde am executat o hală agroalimentară pentru comercianții din aceea piață care este dotată la cele mai înalte standarde, cu spațiu climatizat, structuri corespunzătoare, ca vitrine, mese, tot ceea ce trebuie pentru buna desfășurare a acti­vității”, a menționat Stelian Nistor, director TOP Arad.
Rezultatele se văd, hala din Micălaca fiind o clădire modernă, cu încălzire, unde atât comercianții pot să își desfășoare activitatea, cât și clienții pot să își facă cumpărăturile într-un mediul mai mult decât primitor.
Se promite un an 2019 la fel de bun
Anul 2019 nu se lasă mai prejos și se anunță noi investiții și proiecte ce vin în ajutorul comerțului arădean de calitate. „Pentru anul 2019 ne propunem efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru Piața Aurel Vlaicu, dorim să construim și acolo o hală agroalimentară”, ne-a spus Stelian Nistor.
Aceste modernizări vor să reducă din diferența de confort pe care noile magazine, mai ales cele mari, o impun pe piața de azi. „De fapt, strategia este de închidere a spațiilor, de climatizare a lor pentru ca toată lumea să beneficieze de condiții cât mai bune pentru că avem o concuren­ță destul de mare, având în vedere că supermarketurile funcționează în spații închise, climatizate și clar că trebuie și noi să facem ceva pentru a moderniza piețele”, a mai adăugat directorul TOP Arad.
Nu putem decât lăuda această inițiativă și să încurajăm proiectele viitoare care vor aduce un plus la viața arădenilor, mai ales prin calitate și confort.
Produse tradiționale în piețele arădene
Aceste investiții aduc un aport uriaș la promovarea produselor locale și la susținerea țăranilor arădeni, lucru mai mult decât bine venit. De aceea, trebuie să precizăm faptul că piețele din Arad conțin foarte multe produse autohtone. „În piețele din Arad se găsesc produse autohtone, care nu sunt la supermarketuri, fiind produse tradiționale, cum ar fi sectorul de lactate, legume, fructe și sectorul de carne. Produsele sunt proaspete, nu sunt ținute la frig. În marile magazine produsele pot fi ținute pentru un timp înde­- lungat sau sunt stropite cu chimicale, ori aici la piață, producătorul autohton nu face acest lucru. Noi încercăm să modernizăm piață cu piață ca să facem cumpărătorul să aleagă între piață și maga­- zine. Piața Fortuna are hală modernizată, cea de la Miorița, Piața Mihai Viteazul. Rând pe rând fiecare va fi trecută în revistă și mdernizată ca să facă față la condițiile actuale”, a concluzionat directorul TOP Arad, Stelian Nistor.

Recomandările redacției