Investiții pentru restaurarea Muzeului din Lipova

0
402

În luna septembrie, Consiliul Județean Arad a aprobat documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,RK RESTAURARE MUZEU ORĂȘENESC LIPOVA”. Proiectul administraţiei judeţului doreşte efectuarea unor reparaţii capitale la clădirea care găzduieşte muzeul din Lipova. Ulterior, prin recalcularea costurilor, s-a actualizat devizul general, în urma căruia a rezultat o economie de 800.754 lei, sumă ce se va reîntoarce la bugetul Consiliului Judeţean Arad.

Este de datoria noastră să susţinem cultura, şi aici mă refer atât la susţinerea actului cultural, cât şi a patrimoniului. Îmi doresc să găsim şi surse de finanţare, din fonduri externe, pentru a putea conferi acestei clădiri, atât de importantă pentru patrimoniul nostru cultural material, valoarea pe care o merită, cât să şi oferim un spaţiu adecvat patrimoniului deţinut de Muzeul din Lipova”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

La ora actuală, Muzeul Orășenesc Lipova funcționează într-un valoros castel din secolul al XIX-lea, monument istoric și de arhitectură – Castelul Misici. Acesta a aparținut omului politic Sever Bocu. Aici regăsim colecția de artă Eleonora Costescu și Vasile Varga, alcătuită din pictură românească modernă, pictură din școlile italiană, flamandă, engleză, franceză, maghiară, piese de artă decorativă (argintărie, porțelan, sticlă, mobilier).

De asemenea, în patrimoniul muzeului se regăsesc şi piese originale de mobilier care au supravieţuit perioadei comuniste, obiecte autentice, cărora le-a fost înlocuită doar tapiţeria, iniţial lucrată manual, parchetul, şemineul din marmură de Carrara, sobele de teracotă, candelabrele şi oglinzile din cristal ce au fost aduse din Viena de către Sever Bocu după 1930.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.