SANYO DIGITAL CAMERAAnul 2013 a fost unul în care deşi bugetul nu a acoperit toate necesităţile edilitare ale comunei Bocsig şi satelor aparţinătoare, totuşi au fost realizate lucrări şi investiţii importante. Primarul Ioan Florin Ciul  a punctat: „S-au amenajat spaţiile verzi, grupul sanitar de la şcoala din Răpsig. De asemenea, a fost reabilitată şi Şcoala generală din Bocsig prin programul P.R.I.S. RURAL. Valoarea investiţiei la acest obiectiv este de 454.000 de euro. De asemenea, s-a mai realizat şi reabilitarea termică a şcolii cu clasele V–VIII, cu sprijinul Composesoratului foştilor urbarialişti Bocsig”.  Tot la capitolul realizări s-a făcut platforma de depozitare a resturilor menajere cu sprijinul Băncii Mondiale. Nici învăţământul şi cultura nu au fost neglijate, unul dintre obiective fiind Căminul Cultural din Colonia Bocsig.  S-a obţinut finan­ţare nerambursabilă prin programul „Biblionet- Lumea în biblioteca ta” prin care s-au instalat patru calculatoare performante cu acces la internet, accesibile publicului larg în mod gratuit. Alte obiective realizate au fost 400 de metri de trotuare şi ame­najări de drum de acces. S-au mai executat lucrări de întreţinere drumuri şi modernizări în satele aparţinătoare. Pentru acest an vor conti­nua extinderea reţelei de drumuri şi reabilitarea unor străzi, dar şi a unor drumuri agricole.

Recomandările redacției