Sezonul de excepție al handbalistelor de la Crișul Chișineu-Criș continuă cu o remiză în deplasarea de risc maxim, de la Târgu Mureș. Nici calculele hârtiei și nici cei apro­ximativ 1.000 de spectatori nu le-au ajutat pe fetele antrenate de Mihaela și Claudiu Evi să întrerupă invincibilitatea rivalelor de pe Crișul Alb, care păstrează diferența de 4 puncte în vârful clasamentului Seriei D al Diviziei A.
Partitura tactică pregătită de Sebastian Tudor, dublată de ambiția elevelor sale, au făcut din meciul de sâmbătă seară un adevărat derby. Foarte sigure pe ele și având-o pe fosta internațională de junioare, Moinca Barabaș, în zi de șut, sperau să facă diferența încă din primul act, însă s-a mers cap la cap, diferența fiind minimă la pauză: 12-11 pentru gazde.
La fel au decurs lucrurile și în prima parte a reprizei secunde pentru ca în minutul 43, formația din Transilvania să se ducă la „trei diferență”. Tudor a cerut time-out și scorul a redevenit egal. Finalul a fost pur și simplu palpitant. Crișul a condus cu un gol când arbitrii, care nu au uitat să dea acel 5% și chiar și ceva peste, pentru amfitrioane au dictat lovitură de la 7 metri. Năstasă a apărat, dar mingea a ajuns tot la executanta penalității și s-a făcut 23-23. Mai erau de jucat 26 de secunde, iar Crișul a dus până la final atacul pozițional, fiind mulțumită cu remiza, ce s-ar putea dovedi decisivă pentru câștigarea seriei.
Bucuria „alb-albastrelor” a fost ca pentru o victorie, dovadă că însuși primarul orașului, Gheorghe Burdan, nu a pierdut ocazia să le felicite telefonic pe fete. „Felicit echipa pentru atitudine și inteligența cu care a jucat astăzi. Absolut toate fetele și-au adus contribuția la acest egal cât o victorie pentru noi, într-o atmosferă infernală, dar, în același timp, motivantă pentru orice sportiv. Sunt mândru de jucătoarele mele, au respectat întocmai ceea ce am antrenat în această săptămână și am reușit să rămânem neînvinse, la 4 puncte în fața echipei din Târgu Mureș”, a punctat antrenorul Crișului, Sebastian Tudor.
Pentru Crișul Chișineu-Criș au jucat și au marcat: Klimek 7, Boldor 4, Vezentan 3, Cherecheși 2, Vrabie 2, Damian 2, Petruse 2, Golusin 1, Nastasă, Nemoianu, Corha, Gaiu, Haidu.

Recomandările redacției